Valul de proteste populare din Orientul Mijlociu și Africa de Nord a avut ecouri neașteptate la nivelul Uniunii Europene, punând 
presiune asupra politicii acesteia cu privire la migrație și azil. Evenimentele s-au derulat într-o mișcare contagioasă rapidă: de la începutul acestui an, 750.000 de libieni și-au părăsit țara (fără a mai vorbi de tunisieni sau egipteni), sudul UE fiind una dintre destinații, în mod notabil, Italia și Malta. Până în luna aprilie, guvernul italian a acordat permis de rezidență pentru șase luni, pentru peste 25.000 de tunisieni, de aici aceștia putând călători liber în alte state europene. La finalul lunii aprilie, guvernul francez a decis analizarea posibilității suspendării unilaterale a Acordului Schengen ca măsură de stopare a imigraților proveniți din Tunisia și Libia, via Italia. În plus, a decis să închidă o linie ferată internațională la granița între Italia și Franța și să introducă temporar controlul pașapoartelor la granița cu Italia. La începutul lunii mai, Danemarca a anunțat intenția de a reintroduce temporar controale la frontiera cu Germania și Suedia.
Față de această desfășurare recentă de evenimente, Comisia Europeană a elaborat pe 4 mai o Comunicare cu privire la migrație, în care vorbea despre crearea unui mecanism de decizie la nivel european, care să nominalizeze statele care pot reintroduce, în mod excepțional, controale la frontiere și pentru cât timp. Deși mecanismul pus în discuție nu creionează posibilitatea unei decizii unilaterale a unui stat de suspendare a acordului Schengen, simpla punere în discuție a acestuia anulează logica originară de a fi a sistemului.
Dincolo de pozițiile oficiale ale statelor și de motivațiile acestora (acțiunile Franței și Italiei fiind văzute de unii analiști drept manifestații preelectorale în proximitatea alegerilor naționale), există opiniile oamenilor simpli. Mărturii ale refugiaților tunisieni, arată că, odată ajunși în Franța, faptul că vorbesc limba țării de destinație nu îi ajută cu nimic, fiindu-le solicitate documente de identitate chiar și la restaurant sau supermarket. Acest ping-pong european cu refugiații arată că politica de migrație și azil nu funcționează unitar în UE. Cécilia Malmström, Comisarul European pentru Justiție și Afaceri interne, declara că unul și același imigrant are 75% șanse de a primi azil într-o țară UE și sub 1% în altă țară UE, iar diferențele legislative dintre statele membre cauzează abuzuri, costuri administrative și suferințe pentru indivizi.
Ca urmare a Comunicării Comisiei, Consiliul Justiție și Afaceri Interne s-a reunit într-o ședință extraordinară pe 12 mai la Bruxelles, pentru a-și exprima poziția.
Miniștrii de interne și-au asumat angajamentul de a implementa un sistem comun european de azil până în 2012, constând în armonizarea legislațiilor naționale și implementarea acestora în spiritul solidarității. Iar cu privire la spațiul Schengen, Comisarul Cécilia Malmström anunța posibilitatea reintroducerii, în situații total excepționale, a controlului la frontiere, în baza unei decizii luate la nivel comunitar.
Posibilitatea reintroducerii controlului la frontiere a generat, la nivelul Parlamentului European, dezbaterea chestiunii repartiției competențelor în materie de imigrație, între UE și statele membre. Socialiștii și democrații au spus că utilizarea imigranților ca pretext pentru slăbirea acordului Schengen este inacceptabilă, popularii au arătat că nesecurizarea frontierelor externe ale UE subminează spațiul Schengen și imaginea Uniunii și s-au pronunțat pentru reevaluarea mecanismului Schengen admițând, dacă este necesar, reintroducerea temporară a controlului la frontiere. Iar liberalii au arătat că orice slăbire a sistemului Schengen, poate crea precedente periculoase, în sensul acțiunilor unilaterale ale statelor de sabotare a acestuia.
Experiența României în direcția aderării la spațiul Schengen este deocamdată nefericită. Țara noastră, împreună cu Bulgaria, și-a șifonat semnificativ imaginea, înregistrând premiera nedorită a amânării aderării Schengen, programată pentru luna martie 2011, ca urmare a opiniilor critice manifestate de Franța și Germania, conform cărora, cele două țări, nu prezintă garanții ale securității frontierelor. Date fiind recentele evoluții legate de acquis-ul Schengen, nu putem să nu fim pesimiști față de starea de spirit a statelor UE în octombrie 2011, când este programată cea de a doua șansă a României de a adera la acest spațiu.
🙁