Bojin tace, Ilie Sârbu reacţionează în scandalul „bani pentru PDL”

Bojin tace, Ilie Sârbu reacţionează în scandalul „bani pentru PDL”

6
DISTRIBUIȚI

Singurul pesedist din Timiş care a reacţionat, astăzi, după ce pedeliştii Cornelia Corescu şi Vasile Medeşan au fost reţinuţi de DNA după o operaţiune bani pentru partid, a fost senatorul Ilie Sârbu, fostul contracandidat al directorului ITM la ultimele alegeri parlamentare. Acesta a trimis un comunicat de presă, în timp ce preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin,  nu a suflat nici un cuvânt pe această temă, aşa cum s-a întâmplat şi în alte cazuri în care au fost implicaţi membrii PDL. Sârbu consideră că acuzarea celor doi reprezintă „falimentul total al acestui partid, la toate nivelurile”.


„Cazul de la Timiş ne indică modul de funcţionare al PDL, structură în care membri importanţi se şantajează între ei, se răfuiesc prin intermediul presei, se toarnă la DNA, iar apoi pretind că au soluţii pentru  o bună administrare a judeţului.  De fapt, după cum am văzut, liderii PDL Timiş muncesc exclusiv în folosul partidului lor şi a grupurilor personale de interese”,  a susţinut senatorul social democrat de Lugoj şi Făget. Ilie Sârbu a cerut insitituţiilor statului să facă lumină în acest caz şi să informeze corect opinia publică ” în legătură cu toate încrengăturile din instituţiile deconcentrate ale judeţului. Există prea multe suspiciuni privind o serie întreagă de abuzuri de acest tip comise şi de alţi funcţionari numiţi în funcţie de PDL, la nivelul judeţului Timiş”.

 

6 COMENTARII

  1. dl Sirbu ar trebui sa faca ciocu mic ca pe vremea cind numea el sefii la deconcentrate se vorbea de niste sume astronomice.si se vorbea ca procedeaza ca la curve…banii inainte dupa aia vedem.preotelule ,pensioneazate ca altfel gineri-tu va pierde din cauza ta …sau macar TACI

  2. D-le sarbu,nu mai aveti in derulare nici o intelegere secreta cu d-l Basescu?Sau peste vreo doi ani,ne veti spune iar ca de doi ani colaborati cu d-l Basescu,pt binele nostru ,al alegatorilor?Poate din cand in cand,cand ii criticati pe cei de la PDL,va mai amintiti si ca sunt cei cu care ati colaborat vreo 2 ani,ca sa intrati cu ei la guvernare..Sau ati uitat ce ati declarat la toate televiziunile?Sau aia a fost o ratacire de moment doar?

  3. Are mare dreptate Ilie Sarbu. Termitele din pdl rad tot , fac bani pentru partid , fac bani pentru ei. Bani multi. Vor plati , insa , toti. Urmeaza hotzul de la directia agricola.

Răspunde-i lui V.V.D.Tot Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.