Medeşan s-a autosuspendat din toate funcţiile, iar Corescu suspendată automat din PDL

Medeşan s-a autosuspendat din toate funcţiile, iar Corescu suspendată automat din PDL

1
DISTRIBUIȚI

Cei doi membrii ai PDL Timiş, anchetaţi de DNA în dosarul bani pentru partid, nu mai au oficial aproape nici o legătură cu organizaţia condusă de Constantin Ostaficiuc. Şeful ITM, Cornelia Corescu, a fost arestată după ce a pretins unui alt pedelist, patronul unei firme de construcţii, o donaţie de 10.000 lei pentru partid pentru a nu fi amendat că a fost prins că avea muncitori care lucrau fără forme legale. Cererea pentru donaţie  s-a făcut prin intermediul lui Vasile Medeşan, preşedintele PDL Variaş şi secretar executiv al PDL Timiş, care este cercetat în stare de libertate.


„Conform statutului PDL în momentul în care s-a emis un mandat de arestare preventivă pe numele doamnei Corescu aceasta a fost automat suspendată din partid până la obţinerea unei sentinţe definitive şi irevocabile. Vasile Medeşan s-a autosuspendat din toate funcţiile deţinute în cadrul PDL Timiş”, a declarat Oana Gaita, purtătorul de cuvânt al PDL Timiş. De altfel prin sentinţa Tribunalului Timiş lui Medeşan i s-a interzis, printre altele, să ” nu exercite activitatea  specifică calităţii de preşedinte al organizaţiei locale Variaş  a PDL şi alte activităţi din cadrul partidului în exercitarea cărora  a săvârşit fapta”. Cât priveşte operaţiunea bani pentru PDL, Oana Gaita a susţinut că acest tip de acţiuni „nu fac parte din practicile PDL. Dacă au greşit, justiţia să-şi faca treabă”.

1 COMENTARIU

  1. PE CETATEAN NU-L INTERESEAZA SUSPENDARILE DIN PDL,CETATEANUL ROMAN ARE DEA FACE CU INSTITUTIA PUBLICA ,DECI ACEASTA DOAMNA INTREBAM ,DE CE NU A FOST DESTITUITA DIN FUNCTIA PUBLICA?MAI TREBUIE SA MAI INTRE CEVA BANI LA PDL?? OSTAFICIUC NU TIE RUSINE -TRAIESTI IN TIMISOARA!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.