Cronica unei amânări anunțate în dosarul lotului Moravița 2

Cronica unei amânări anunțate în dosarul lotului Moravița 2

5
DISTRIBUIȚI

La Tribunalul Timiș a fost, astăzi, primul termen de judecată la această instanță a dosarului lotului Moravița 2, după ce judecătorul de la Curtea de Apel Timișoara a considerat că nu este compent să judece dosarul. După ce câțiva inculpați au cerut un nou termen pentru a-și angaja apărători, instanța a respins solicitările, iar ședința a fost suspendată pentru venirea unui avocat din oficiu.


La reluarea discuțiilor, instanța a pus din oficiu în discuție necompetența tribunalului în a judeca dosarul, fapt care ar trebui să ducă la reîntoarcerea la curtea de apel. În marea lor majoritate avocații apărării au susținut că tribunalul este competent, în timp ce procurorul DNA și unul dintre avocați au considerat că judecarea trebuie să se facă de către CAT. Instanța a rămas în pronunțare. În cazul în care Tribunalul Timiș va considera că nu este competentă și va decide reîntoarcerea cazului la Curtea de Apel Timișoara, decizia finală va fi luată de Înalta Curte de Casație și Justiție care va stabili care va fi instanța ce va judeca în primă instanță dosarul Moravița 2.

5 COMENTARII

  1. chiar credeti ca se va intampla ceva?cum sa fie condamnati cand ANV nici nu s-a constituit parte civila sau cand domnii trimisi in judecata lucra bine mersi in continuare?va imaginati ce s-ar intampla cu actele pe care acesti dni le incheie la lucru in aceasta perioada, ce s-ar intampla daca ulterior ei ar fi condamnati?chiar nu vedeti ca ne indreptam spre o glorioasa achitare?cine mai permitea unui functionar trimis in judecata sa lucreze sa nu il suspende?

  2. Sa recapitulam ce s-a intamplat ieri:cei care au sustinut judecarea dosarului de catre CAT au fost procurorul cum era si firesc, precum si unul dintre avocati, mai exact o avocata(ea fiind motivul pentru care s-a abtinut judecatorul desemnat initial in acest dosar).Avocata il reprezinta pe D.S. cel care se presupune (in mod gresit) ca ar atrage competenta curtii.Ceea ce a sustinut avocata va fi mai mult ca sigur si motivarea instantei privind declinarea.
    Miza din spatele acestui conflict negativ de competenta sunt mandatele de arestare.In cazul in care se stabileste competenta in favoarea tribunalului, arestarile din februarie ar fi nelegale si de aici consecintele.
    D.S. poate te gandesti sa-ti iei alt avocat la fel si cei ai caror aparatori au spus „lasam la aprecierea instantei”.Multi vad putini pricep.

  3. Ce acte sa anuleze Andreea? Acesti oameni desfasoara activitati gospodaresti de genul: arhivat documente, mutat dulapuri,mese, scaune,pazit cladiri, platit facturi,reparatii gospodaresti, ajutor de dispecer,samd
    Faptul ca lucra in continuare nu este o crima ci expresia prezumtiei de nevinovatie.
    Daca tu faci parte din divizia de ingerasi care niciodata nu a corupt in nici un fel pe nimeni, niciodata nu a tolerat asemenea acte indiferent de locul si mediul in care le-a sesizat, intodeauna a adoptat o atitudine transanta in fata acestui fenomen, nu a acceptat nici un compromis pe aceasta tema, atunci mergi si impusca-i pe vamesi pentru ca nu te va condamna nimeni pentru asta. Daca in schimb doresti razbunare pentru toate frustrarile tale sociale atunci cred ca ar trebui sa mai cujeti cum zice albanezu

  4. nu va bucurati ca o sa scapati fara puscarie mah CHIOSA,RADA,HASU,MUNTEAN,IONESCU,BRAGA,AVRAM,GUBICI,VERDET si cei in dosaru spagarilor…..va doresc gratiere usoara dupa 10 ani

Lasă un răspuns la andreea Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.