EXCLUSIV Primăria Timişoara nu are o evidenţă exactă a patrimoniului

EXCLUSIV Primăria Timişoara nu are o evidenţă exactă a patrimoniului

0
DISTRIBUIȚI

Primăria Timişoara nu are o evidenţă exactă a terenurilor şi clădirilor care aparţin domeniului public al municipiului deoarece această operaţiune nu a fost nici până acum finalizată, au constatat auditorii Curţii de Conturi într-un raport de la sfârşitul anului trecut. Această situaţie a fost determinată şi pentru că „nu au fost întocmite documentaţiile cadastrale în vederea identificaării exacte a suprafeţelor înscrise în actele de proprietate şi situaţia reală din teren a imobilelor şi nu a fost întabulat în cartea funciară dreptul de proprietate publică a municipiului Timişoara”.


În această situaţie sunt 95 de cazuri din totalul de 1067 imobile – hectare de terenuri şi clădiri.

Echipa de control a notat faptul că „nu se cunoaşte situaţia exactă a terenurilor  întrucât nu s-a pus la dispoziţia echipei de audit balanţa analitică a contului 211 „Terenuri” şi nici o situaţie clară a terenurilor, defalcată pe domeniul public şi domeniul privat”. În ciuda faptului că municipalitatea a făcut o inventariere parţială a bunurilor din domeniul public, Curtea de Conturi a constatat faptul că „nu s-a procedat în toate situaţiile la clarificarea regimului juridic al acestora”. În această situaţie, nu se cunoaşte cine sunt utilizatorii patrimoniului şi nici obligaţiile pe care le au faţă de bugetul local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.