Corescu şi Medeşan vor în libertate după cinci luni de arest în...

Corescu şi Medeşan vor în libertate după cinci luni de arest în dosarul „bani pentru PD-L” UPDATE 1 Decizia CAT

3
DISTRIBUIȚI

Cornelia Corescu, fostul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, şi Vasile Medeşan, fostul secretar general al PD-L Timiş, arestaţi în dosarul DNA „bani pentru PD-L”, au cerut, astăzi, Curţii de Apel Timişoara să nu le mai prelungească starea de arest preventiv. Instanţa a luat în discuţie acest lucru deoarece măsura expira înainte de 22 martie când se va judeca pe fond apelul celor doi împotriva sentinţei Tribunalului Timiş prin care au fost condamnaţi la câte trei ani şi jumătate de închisoare şi respectiv doi ani şi jumătate, în ambele cazuri cu executare. Avocatul lui Medeşan a cerut punerea în libertate a acestuia invocând faptul că nu mai există pericolul social invocat în momentul arestării şi că şi-a recunoscut vina „fără a i se aplica reducerile de pedeapsă prevăzute de lege”. Avocaţii Corneliei Corescu au susţinut, la rândul lor, că nu se mai impune menţinerea acesteia după gratii şi că au trecut cinci luni de când aceasta este în arest preventiv „care nu trebuie să se tranforme în executare a pedepsei pentru că ar însemna o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie”.


S-au invocat şi alte cazuri celebre de corupţie, cum ar fi cel al lui Necolaiciuc, eliberat la un an după ce  fost extrădat în România, susţinându-se că ” interpretarea legii nu se poate face la nivcel interjudeţean, ci trebuie să existe o practică unitară”. Procurorul DNA a solicitat menţinerea arestării preventive a celor doi, pe motiv că temeiurile care au stat la baza arestării nu s-au schimbat şi periaoda de arestare este una rezonabilă, şi respingerea cererilor de înlocuire a arestului cu alte măsuri restrictive. Cornelia Corescu s-a declarat din nou nevinovată, afirmând că „am asistat la un dosar al DNA care s-a brodat împotriva mea. Mi-am făcut datoria conform legii”. La sfârşit a scăpat câteva lacrimi, cerând să fie eliberată pentru că stă de cinic luni „într-un penitenciar unde nu doresc nimănui să ajungă”. Vasile Medeşan a cerut şi el punerea în libertate deoarece „mi-am dat seama de gravitatea faptei comise şi sunt hotărât să nu se  mai repete niciodată”. Rămâi pe PRESSALERT.ro să afli decizia instanţei. 

UPDATE 1 Curtea de Apel a admis cererea de prelungire a arestării preventive a celor doi, aceştia având posibilitatea să facă recurs care va fi judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

3 COMENTARII

  1. Pe OLARI IONEL de ce nu il arestati?Cum poate acest infractor sa se bucure de libertate si alti oameni nevinovati sa stea la puscarie ,ce face acest infractor deosebit de periculos se nu se atinge nimeni de el.

  2. „a scăpat câteva lacrimi” …..“mi-am dat seama de gravitatea faptei comise şi sunt hotărât să nu se mai repete niciodată”
    e de ris !!! sau „cazuri celebre de corupţie…. eliberat la un an..” . Ma intreb cine sint mai corupti: inculpatii sau avocatii care apara astfel de oameni ?
    E penibil sa vezi cum e legea pentru unii (mai portocalii) si cum e legea pentru omul de rind. Unul care fura dintr-un magazin ceva , se poate astepta la „pedeapsa” cuvenita, cei care fura insa milioane au parte de mila oamenilor legii pentru ca ” cerând să fie eliberată pentru că stă de cinic luni “într-un penitenciar unde nu doresc nimănui să ajungă”. Imi dau si mie lacrimile!!!!!!!! Trebuia sa se gindeasca inainte ce urmari poate avea luarea de mita, coruptia in sine. Si-a facut datoria comform legii, care lege ? A PD-Lui ? Si cei pentru care a adunat banii ce pozitie a luat ? Undeva trebuie sa fie inregistrate sumele depuse , cineva trebuie sa fii semnat pe vre-o hirtie. Nu s-a intrebat nimeni la timpul respectiv de unde vin banii ? Acele persoane de ce nu sint trase la rapundere ? Medesan, secretar general de PD-L nu a avut un sef asupra lui ? Totul e o mascarada. Altii sint cei care trag sforile!

  3. daca se analizeaza exact, declaratiile de avere a celor „mai mari”, e greu de inteles cum dintr-un anumit venit anual se pot face economii, sau depozite bancare, mai mari decit suma cistigata de intreaga familie pe aceeasi perioada de timp. O familie care are un venit anual de 90000-110000 de lei pe an, cum poate avea 3-4 case, masini,barci, vapoare, conturi in valuta, in lei, parcele de pamint nenumarate, colectii de arta si altele, si altele. Familia respectivilor nu maninca, nu beau, nu se imbolnavesc, nu consuma curent, incalzire, nu fac concedii(nu in tara, ca e prea scump, in lumea larga unde e mai ieftin!),telefoane, nu consuma benzina, nimic din ce e scump,scolile te miri pe unde, nu costa bai, nu platesc impozite? Cine face bilantul la toate astea ? Si unde mai pui, mai toti au trecute in declaratiile de avere „donatie”. De la cine, pentru ce ? Cind in ziua de azi oamenii nu mai stiu cu sa economiseaca sa-si duca zilele sa mai faca si donatii in astfel de proportii ? Si cita lume nu se vaita ca nu si-au recapatat bucatelele de pamint cuvenite din mosi-stramosi, dar „EI” au mii de ha in posesie. Cind s-a inceput retrocedarea pamintului era voie sa primesti max. 5-10 ha.Si atunci sa mai ai mila cu coruptia !!!!!!

Dă-i un răspuns lui f Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.