Pe banii cui se cumpără ţeapa Poli Timişoara?

Pe banii cui se cumpără ţeapa Poli Timişoara?

4
DISTRIBUIȚI

Mare consens local între liderii politici judeţeni în prag de alegeri locale – au decis să cumpere clubul de fotbal Politehnica Timişoara de la Marian Iancu. Practic, se cumpără un ambalaj gol, lipsit de valoare competiţională, ci doar umflat de patriotismul local care face să vibreze lumea când aude „Forza Poli”. Cine a luat decizia? Şeful PNL Timiş, Nicolae Robu, susţinător al tupeistului patron al echipei de fotbal până-n pânzele albe şi care i-a găsit scuze şi când echipa a fost retrogradată din cauza mânăriilor lui Iancu. Alături de pedelistul şef Constantin Ostaficiuc, cel care i-a făcut intrarea-n Timişoara lui Marian Iancu când acesta căuta variante să-şi repare imaginea avariată după ce-l alergau procurorii DNA în dosarul RAFO.


Plus Titu Bojin, şeful pesediştilor care speră să mai strângă nişte voturi pentru visul vieţii- şef în locul adevăratului său stăpân politic Ostaficiuc. Împreună cu primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, cel care a fost de acord cu tot felul de „ţepe” marca Iancu încercate prin oraş (cartierul Viola, de exemplu) şi care ani de zile a pompat milioane de euro spre Poli Timişoara , cu galeria corespunzătoare făcută de secretarul Ioan Cojocari a cărui până nu de mult ginere trăia boiereşte pe banii echipei, deşi nu se întâlnea cu terenul de fotbal în meciurile oficiale.

Până acum, cei patru şi-au arătat hotărârea pentru a prelua „fenomenul sportiv Politehnica Timişoara”. Şi cam atât. Nu au spus cine şi de unde va da banii pentru achiziţionarea integrală a clubului. Vor tăia toate investiţiile din Timişoara şi judeţ ca să-i umple conturile patronului Iancu sau se vor împrumuta pe la bănci? Nu se ştie nici cine şi cum se va ocupa de club sau cum va fi finanţat. Vom avea un alt Zambon care fuge cu palmaresul sau un alt Iancu care suge milioane de euro din bani publici, speculând dragostea pentru culorile alb şi violet? Singurul lucru cert din spatele deciziei luate astăzi de patru oameni în numele tuturor locuitorilor din Timiş este că Marian Iancu este pregătit să înceapă specula. Pentru că în campania electorală totul e mai scump. Chiar şi o ţeapă.

4 COMENTARII

  1. Dragosel:)
    Ai lovit in toti aparent si esti in ton cu moda … insa ai uitat sa mentionezi printre decidentii de mai sus si numele protectorului si binefacatorului tau, la indemnul caruia ai si scris acest articol: Sorin Grindeanu.
    Apropo…cum te plateste Sorin? Cash, transfer bancar sau ti-a deschis un cont personal cu plata lunara recurenta?

  2. Eu as avea o propunere cit de cit decenta. Autoritatile sa organizeze un referendum la nivelul judetului sa vedem daca populatia judetului este de acord ca o parte din banii alocati pentru timisoara si pentru judetul timis sa fie investiti in echipa de fotbal. Personal as vota pentru sustinerea echipei insa cel mai corect este sa fie intrebati cetatenii. Dragos Bota ai putea face un sondaj de opinie chiar pe site. Sigur, ar fi unul orientativ dar destul de interesant. Forza POLI!!!

  3. Echipa noastră e mai presus de interese!

    Celor care nu sunt de acord a se arunca câtiva arginţi pentru sufletul Banatului : Cum ar fi, să pierdeţi totul într-o zi? (retoric)

Dă-i un răspuns lui Claudiu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.