Finanţele Publice se pregătesc să confişte veniturile ilegale de la „acvariu”

Finanţele Publice se pregătesc să confişte veniturile ilegale de la „acvariu”

0
DISTRIBUIȚI

Direcţia Generală  a Finanţelor Publice Timiş va decide la sfârşitul acestei săptămâni cum va proceda pentru confiscarea veniturilor realizate ilegal, din luna aprilie a acestui an şi până în prezent, de către firmele care îşi desfăşoară activitatea în incinta „ acvariului ” din centrul oraşului. Şeful Finanţelor din Timiş, Mircea Călin, a declarat pentru PRESSALERT.ro că „ astăzi am primit o nouă adresă de la Poliţia Locală. În acest moment hârtiile se află la Juridic şi după ce vom analiza situaţia cu atenţie vom vedea cum se poate proceda în acest caz, mai ales pentru că problema este între Primăria Timişoara şi proprietarii societăţii şi nu are legătură directă cu noi”.  Călin a explicat că, momentan, nu se ştie exact la ce sumă se ridică veniturile realizate ilegal, motiv pentru care nu poate preciza modul în care se va acţiona.


SC. ART. SRL, care deţine clădirea din sticlă din Piaţa Victoriei a fost sancţionată anul trecut, în luna iunie, cu suma de 700 de lei, de poliţiştii locali pentru lipsa acordului de funcţionare din partea Primăriei,  stabilindu-se şi suspendarea activităţii. La acea dată, reprezentanţii societăţii au contestat decizia în instanţă. Tribunalul Timiș a decis printr-o sentinţă irevocabilă menţinerea măsurii de suspendare a activităţii, în luna aprilie a acestui an, însă proprietarii societăţii nu au respectat sentinţa. În acest context, la finele lunii iunie, Poliţia Locală a efectuat din nou controale la „ acvariu ”, şi a aplicat o nouă sancţiune, odată cu solicitarea trimisă către DGFP Timiş. Primarul Nicolae Robu a promis că în şase luni de zile clădirea va fi demolată.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.