„Flota” lui Băsescu, lansată pe Bega înainte de referendumul de demitere

„Flota” lui Băsescu, lansată pe Bega înainte de referendumul de demitere

1
DISTRIBUIȚI

Câteva zeci de timişoreni, în mare parte membri USL, au luat parte în acestă seară la spectacolul intitulat „Băse’ şi bărcuţele flotei… la apă”  organizat de tineretul liberal din Timiş, pe malul Begăi, pentru a-şi lua adio de la preşedintele suspendat. Auditoriul nu a fost unul numeros, dar eterogen. De la  europarlamentarul Cristian Buşoi,  la „ bucureşteanul ” Ionuţ Nasleu vicepreşedinte al ANRP şi până la boschetari, spectatorii au uitat de funcţii şi bani şi au privit cu mare poftă mazilirea preşedintelui suspendat .  În vreme ce liberalul Liviu Cocean a citit de pe o foaie motivele pentru care „ el capitano puşcariabil prezident „  ar trebui să ne lase „ fiindcă mai degrabă îşi schimbă Dunărea cursul decât el năravul ”, de cealaltă parte a malului Begăi, suporterii revoluţionari urlau mai ceva ca pe stadion „dă-i mai tare!”  Furia a devenit „ palpabilă ” la rostirea numelor colaboratorilor preşedintelui Băsescu.


Elena Udrea, Emil Boc, Vasile Blaga şi deputatu PD-L Alin Popoviciu au fost aclamaţi de timişoreni, în semn de veşnică preţuire, cu eternul „ huo ”.  S-a trecut apoi la reîntregirea flotei pe care Băsescu este acuzat că a înstrăinat-o.  În timp ce Cocean citea de pe foaie numele bărcilor, mai ceva ca preotul la slujbă, Bega s-a umplut de vapoare roşii, galbene şi albastre – semn al naţionalismul, dar şi verzi şi albe culori pe care PD-L le-a adoptat ca semne ale renaşterii şi a purităţii.  Spre finalul show-ului au sosit piesele de rezistenţă, Băse Boat-ul,  Nuţişor –Pufişor şi Arca lui Eba care au stârnit huiduielile spectatorilor. În vreme ce, din barca înscripţionată Whiskey, în care Vasile Blaga era pe post de vâslaş, Băsescu încerca să transmită un mesaj „”găozarilor ”, câtiva susţinători ai preşedintelui i-au reproşat de pe margine „ai luat-o pe Cicciolina şi nouă nu ne-au dat-o! Să îţi fie ruşine!” După câteva minute de huiduieli timişorenii au pornit către case, şi nu oricum, ci cu antemergători, căci nu au fost puţini cei care s-au împiedicat de boschetarii de care primarul Robu încearcă să scape prin intervenţiile Poliţiei Locale devenite deja subiect de ştiri zilnice.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Alin Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.