Pedelistul Iacob Chișărău, condamnat la închisoare în dosarul șpăgii de 50.000 euro...

Pedelistul Iacob Chișărău, condamnat la închisoare în dosarul șpăgii de 50.000 euro pentru judecătorul Cătălin Șerban

2
DISTRIBUIȚI

Curtea de Apel Alba Iulia a dat, la sfârșitul săptămânii trecute, prima condamnare în dosarul șpăgii de 50.000 euro care a ajuns la vicepreședintele Curții de Apel Timișoara, Cătălin Șerban. Judecătorul a cerut banii, conform procurorilor DNA; pentru două sentințe date în dosarul insolvenței Moldomin. În acest dosar au fost trimiși în judecată  fostul vicepreşedinte Cătălin Şerban, acuzat de trafic de influenţă, soţia acestuia, Ramona pentru complicitate la trafic de influenţă, consilierul judeţean PD-L Iacob Chişărău şi Rus Adrian reprezentantul Mineco AG în România, acuzaţi de complicitate la cumpărare de influență şi complicitate la trafic de influență, Marian Mihăilă – complicitate la trafic de influenţă.

La primul termen de judecată, singurul care a recunoscut acuzațiile, așa cum au fost formulate de procurori, pentru a beneficia de reducerea pedepsei cu o treime a fost consilierul PD-L Iacob Chișărău.


De altfel, acesta a colaborat cu DNA încă din momentul în care a fost prins venind cu banii din Serbia și a formulat un denunț împotriva judecătorului. Curtea de Apel l-a găsit vinovat de săvârșirea  infracțiunilor de complicitate la cumpărare de influență şi complicitate la trafic de influență și l-a condamnat la patru ani și jumătate de închisoare cu executare. Împotriva hotărârii se poate face recurs. Restul inculpaților vor fi judecați în continuare conform procedurii normale.

2 COMENTARII

  1. Muuuuuuuuuuult. cam mare pedeapsa, in conditriile in care a recunoscut ca i-a dat mortu’. Dar, nimeni nu face sapaturi sa vada pe unde au intrat banii in tara si in ce conditii.

  2. Domnul Bota, ar trebui sa vezi si sa postezi declarația lui Chisarau, unde recunoaște ca nu avea întâlnire cu jud. Șerban, ci a fost pus sa -l sune si sa se întâlnească cu el! Asta e clar PROVOCARE, agent provocator ca sa-si scape pielea, nu? Încă e puțin cât a primit! Păcat doar de Șerban căruia i s- a inscenat o asemenea mascarada !!!!!!

Lasă un răspuns la Zeus Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.