Curtea Constituţională amână decizia în cazul referendumului de demitere a lui Băsescu...

Curtea Constituţională amână decizia în cazul referendumului de demitere a lui Băsescu până în 12 septembrie UPDATE Cum comentează liderii politici din Timiş

DISTRIBUIȚI

Judecătorii Curţii Constituţionale au decis, după două zile de discuţii, să amâne luarea unei decizii în privinţa referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu până în data de 12 septembrie. Această decizie a fost luată pentru că magistraţii nu au toate datele pentru a da un verdict corect. Judecătorii CCR au hotărât să ceară verificarea listelor electorale permanente pentru a se stabili câţi români pot vota, urmând ca informaţiile să fie confruntate cu rezultatele referendumului. Cel puţin până în 12 septembrie, Crin Antonescu rămâne preşedinte interimar al României, iar Traian Băsescu – preşedinte suspendat.

UPDATE „Mi se pare cea mai bună decizie având în vedere că peste şapte milioane de români au votat pentru demitere. Dacă se dădea un verdict, am fi riscat contestaţii din partea PD-L şi a lui Traian Băsescu, ori, prin acestă decizie, s-a hotărât ca lucrurile să fie gestionate cu echilibru, având în vedere că vorbim despre demiterea preşedintelui, şi nu despre o acţiune nesemnificativă”, a declarat Maria Grapini, vicepreşedinte al Partidului Conservator şi preşedinte al filialei din Timiş.


Grapini dă sigură o prezenţă de 52 – 53  la sută ca urmare a reverificării listelor. Titu Bojin, şeful pesediştilor timişeni, spune că ” decizia este una corectă şi probabil că va fi necesar să se refacă listele, să fie scoase persoanele decedate şi cele plecate din ţară, pentru că nu poţi face un raport bazat pe o listă iluzorie, ci trebui să te adaptezi la ceea ce comunică fiecare administraţie”.  Valentin Moldovan, noul preşedinte al PNŢCD Timiş a declarat că „deciza nu mi se pare corectă. Dacă autoritatea electorală centrală a stabilit un număr de persoane, situaţia trebuia verificată înainte şi nu după război, când am vazut că nu ne iese pasenţa. Nu cred că diferenţa va fi una  consistentă  după reverificare.  Dacă nu sunt destui decedaţi o să cu caute câţi au plecat în concediu în Grecia. Cred că se trage de timp, pentru a valida un referendum ilegal şi nu înţeleg de ce la alegerile din 10 iunie nu s-a ţinut cont de listele care se cer acum”.

6 COMENTARII

  1. este o instanta din Romania si nu se dezminte in modul de a actiona, la fel ca toate instantele aminam ca poate intre timp se mai intimpla LUCRURI; FElicitari judecatorului care are un vocabular extrem de ELEVAT ”PLECATI FA DE AICIA”, —superb, se simte stofa de om fin, de justitiar, felicitari si judecatoarei ex psd-iste care considera ca e un mizilic sa se anuleze referendumul, ca doar nu se face altul pe banii ei si ea PAPA bine-merci din salariul de 150000; SUPERBA TARA, SUPERBA JUSTITIE…….

  2. Intr-adevar cea mai buna decizie.
    De fapt, se amana decizia care nu le convine lui Basescu si adoratorilor sai – dandu-se impresia ca este nevoie de verificari aprofundate cand in realitate trebuie avute in vedere doar rezultatele recensamantului din 2011, pe care CCR le cunoaste deja si le-a folosit, se pare, intr-o decizie anterioara…
    Valentin Moldovan a dovedit ca este decis sa acopere cu pamant sicriul PNTCD, ca nu cumva mortul sa mai vada vreodata lumina zilei…

  3. Tara numita republica Romania nu duce lipsa de naivi,cretini.avortoni,mai trebuia unul in plus!Taranul dreku,mars pe ogor la sapa!

  4. Am impresia sau basistii au inceput acuma sa atace pe forumuri chiar justitia din Romania care tocmai ei vroiau sa o „apere” si ne faceau pe toti (poporul) prosti si ne-europeni fiindca nu vrem sa respectam deciziile Curtii… Ei bine noi respectam dar voi, basistii, de ce nu le respectati?

  5. bai Moldovane,
    cum pla mia ai ajuns tu sef la taranisti cand toata famelia ta o s*upt p*la la comunsiti. nu tza rushine mah?????????????????

  6. Cu ocazia verificarilor procesului electoral, vom afla intr-o luna, cum se face ca in Olt, Teleorman, Vrancea, in niste catune obscure, pe listele suplimentare au votat sute de cetateni…..si atunci sa vezi circul dracului, cum se face grupul infractional, cu sef de la judet, primar si doi trei consilieri.

Dă-i un răspuns lui 1 Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.