Ancheta DIICOT în dosarul hoţilor care spărgeau numai locuinţe de lux continuă, astăzii fiind percheziţionate alte două noi locaţii despre care poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale au aflat că erau folosite de membrii grupării. La mijlocul lunii iulie, mai mulţi suspecţi au fost ridicaţi de trupele speciale. Spărgătorii vizau doar locuințele unde știau că găsesc sume importante de bani sau alte valori, acționând întotdeauna la pont și intrând, în unele cazuri, cu chei potrivite.
Prejudiciul stabilit până acum este de aproximativ 200.000 euro. În timpul monitorizării activităţii grupării, anchetatorii au înregistrat o discuţie în care doi dintre hoţi comentau de lovitura pe care au dat-o, concluzionând că proprietarul casei va face infarct când va vedea toate lucrurile adunate în mijlocul casei. Astăzi, poliţiştii de SIC împreună cu mascaţii de la SIR au percheziţionat cele două locuinţe, ridicând de aici o pungă în care erau aproape 4.000 lei şi două seringi în care anchetatorii bănuiesc că ar fi heroină. Rezultatul final al conţinutului urmează să fie stabilit în urma analizelor de laborator.