Ce comitete și-a mai înființat primarul Robu

Ce comitete și-a mai înființat primarul Robu

0
DISTRIBUIȚI

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat, ieri, înființarea de noi structuri, care ar trebui, cel puţin în teorie, ar trebui să îmbunătățească activitatea municipalității. Primul anunțat a fost un consiliu al oamenilor de afaceri „pentru a le afla cât mai bine care le sunt doleanţele şi aşteptările acestora”.


Edilul a anunţat, de asemenea, înfiinţarea consiliului tinerilor. „Pentru persoanele vârstnice există un astfel de grup, fiind şi acel consiliu al seniorilor. Mi-am dorit să am o interacţiune mai directă cu generaţia tânără”. Robu nu a precizat modul în care va funcţiona acest consiliu al tinerilor, cum vor fi selectaţi cei care vor face parte din acesta şi nici costurile pe care le va implica pentru primărie acest proiect. De curând, primarul Timişoarei s-a remarcat prin faptul că a încercat să creeze artificial o galerie pentru echipa de fotbal ACS Poli Timişoara, care duce lipsă de susţinători în ciuda eforturilor lui Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.