Sindicatele, primul avertisment pentru guvernul Ponta

Sindicatele, primul avertisment pentru guvernul Ponta

1
DISTRIBUIȚI

Circa 100 de sindicalişti au protestat astăzi vreme de o oră  în faţa prefecturii Timiş. Acţiunea a fost una paşnică, iar cerinţele au fost în ton cu revendicările Cartel Alfa de la nivel naţional.  Schimbarea Legii dialogului social, privatizarea companiilor de stat în condiţii care să permită continuarea actvităţii şi păstrarea locurilor de muncă, deblocarea posturilor din sistemul bugetar şi creşterea salariului minim pe economie la 850 de lei, începând din anul 2013. Prefectul judeţului Timiş, Eugen Dogariu, a reacţionat prompt la acţiunea de astăzi şi a avut o întrevedere cu  sindicaliştii. Ajuns cu
circa 20 de minute întârziere în sala de şedinţe, reprezentantul Guvernului în teritoriu a explicat că „am ajuns acum pentru că încercam să fac lobby pentru judeţul Timiş”.


După ce a preluat foaia cu revendicări, pe care a promis că o va transmite atât premierului Victor Ponta cât şi ministrului pentru dialog social Liviu Pop, Dogariu le-a explicat reprezentanţilor muncitorilor că s-au făcut şi
se fac demersuri pentru a rezolva cererile, însă anumite proceduri durează.  Rămâne de văzut exact cât de răbdători vor fi nemulţumiţii cu USL-ul, având în vedere că în  timpul protestului au avertizat că „am fost cu ei, dar dacă se vor ţine de cuvânt până în 9 decembrie, vom fi alături de ei, dacă nu, la revedere”. Avertismentul îi aparţine lui Tiberiu Negrei,  şeful Sindicatului Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara, care de altfel l-a sprijin pe Nicolae Robu (USL) în lupta pentru fotoliul de primar al capitalei Banatului.

1 COMENTARIU

  1. se intrevede oare o noua revolta( revolutie ca in 1989), avand in vedere ca are o amploare de dimensiuni natzionale? E greu pentru guvernul Ponta, dar un pic de ordine trebuie sa faca in tzara, dupa dezastrul lasat de toti prim-ministrii pdl dinainte! Atata ca, romanii nu mai au rabdare pt. ca le-a ajuns cutzitul la os! Imi pare rau pentru dl. Ponta ca are o asemenea sarcina grea….. pentru ca este un guvern competent, dupa aprecierea mea de sociolog somer neindemnizat, concediat in regimul Basescu……… Deci, oameni buni, aveti rabdare, nu va pioerdeti cu firea! Este cel mai competent guvern dupa 23 de ani, pe care-l avem! Tariceanu, s-a mai vrut a fi un guvern competent, dar n-a fost lasat sa fie, un astfel de guvern competent, datorita jigodiei basescu! Deci, haideti sa nu ne distrugem viitorul, va rog! Eu nu sunt neafiliata politic si stiu sa fac o analiza a vietzii sociale! Va multumesc! Clara, sociolog, licentziat in sociologie politica, Universitatea de Vest Timisoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.