Viceprimarul Sorin Grindeanu a inițiat o acțiune fără precedent pentru un nou...

Viceprimarul Sorin Grindeanu a inițiat o acțiune fără precedent pentru un nou spital de copii

3
DISTRIBUIȚI

„Timişoara nu cere mai mult decât merită. Timişoara are pretenţii la nivelul contribuţiei sale. Unul dintre lucrurile esenţiale de care are nevoie acum este o nouă clădire pentru spitalul de copii Louis Ţurcanu, având în vedere că două dintre corpurile de clădire în care-şi desfăşoara activitatea au fost retrocedate. Efortul oraşului nu este îndeajuns, anvergura acestui proiect impunând sprijin guvernamental. De aceea alături de cei de la Fundaţia Academică Culturală Timişoara, de cei de la spitalul de copiii şi de toţi cei ni se vor alătura, vom demara o campanie de strângeri de semnături”, a anunţat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, viceprimarul Sorin Grindeanu, cel care a iniţiat scrisoarea deschisă pentru asigurarea finanţării. La eveniment au participat reprezentanţi ai spitalului de copii, ai lumii medicale din Timişoara şi ai sindicatelor din domeniul sanitar.

Preşedintele FACT, Ioan Coriolan Gârboni, a anunţat că voluntarii vor aduna semnături inclusiv la evenimentele culturale din oraş şi nu numai, ţinta fiind strângerea a 50.000 de adeziuni pentru acest proiect de susţinere. „S-a dovedit şi în alte cazuri, centura Timişoarei, clădirea Filarmonicii sau a aeroportului, că presiune publicului contează şi când ai zeci de mii de semnături, guvernanţii nu pot să le ignore”.


Directorul de la Louis Ţurcanu, Ovidiu Adam, a anunţat că noua clădire ar rezolva problemele cu care se confruntă acum spitalul la care, pe lângă copiii din Timiş. vin pentru tratament micuţi din întreaga ţară. Clădirea urmează să aibă demisol, parter şi şase etaje, costul estimat numai pentru clădire fiind de aproximativ 8 milioane de euro. Doctorul Bianca Gavriliţă, care este specialist în obstetrică-ginecologie, a explicat că „este esenţial ca în cazul copiilor care sunt descoperiţi cu probleme încă din faza intrauterină ca intervenţiile să se poate efectua în condiţii bune, cât mai repede, aceasta fiind şansa lor de supravieţuire. Din acest motiv susţin proiectul”. Întrebat dacă nu a furat startul campaniei electorale, Grindeanu a explicat că „nu aş putea să stau departe chiar dacă aş fi acuzat de aşa ceva. Este un proiect important pentru noi toţi, şi , dacă vreţi, şi pentru mine ca tată. Unul din marile păcate ale Timişoarei este că timp de 20 de ani oamenii politici de aici nu au ştiut să-şi unească forţele pentru proiectele cu adevărat importante ale municipiului, aşa cum au făcut alţii în alte părţi. Îi aştept pe toţi, din toate partidele politice să ni se alăture. Banii nu se dau pe prietenii, ci pe proiecte şi pe implicare”. Toţi cei prezenţi la conferinţa de presă au semnat petiţia iniţiată de Grindeanu. Cei care doresc pot să semneze şi pe site-ul dedicat acestui proiect www.dareusim.ro.

 

3 COMENTARII

  1. Grindeanu e de ceva vreme viceprimar! 5 ani, nu-i asa? As vrea dle Bota, daca vi se permite, sa-i faceti un profil al activitatii! Nu de alta, dar chiar vrem sa stim daca fura startul si e strict subiect de campanie, dupa cum chiar dvs ati subliniat, sau omul e chiar bine intentionat.

  2. Nu sunt de acord cu ante postarea. Nu cred ca Grindeanu are nevoi sa fure…in schimb ar trbui sa sape sa vada cum si cui a fost retrocedata o parte din spital…vezi si sectia de chimioterapie…

Dă-i un răspuns lui dle Bota, cu tot respectul Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.