Cine-i adversarul din campanie care se oferă să-l ajute pe Robu

Cine-i adversarul din campanie care se oferă să-l ajute pe Robu

4
DISTRIBUIȚI

„Eu ca parlamentar vreau să îl ajut pe domnul Robu să îşi facă treaba cât mai bine”, a declarat, astăzi,  ţărănistul Adrian Orza, candidat al ARD pe colegiul III deputaţi.Lămurirea a venit în condiţiile în care ţărănistul a fost întrebat dacă nu se teme că va păţi ca la alegerile locale, atunci când a fost învins în cursa pentru primărie de către liberalul Nicolae Robu, moment la care acuza că a pierdut din cauza valului USL.


„Eu nu mă lup cu doamna Grapini sau Dugulescu. Eu mă lupt cu USL. Am arătat cumva că mă tem? Nu se pune problema de teamă, fac lucrul asta că trebuie să îl
fac şi la locale am avut o campanie bazată pe proiecte, pe lucruri concrete. Vreau să le arăt celor care au fost parlamentari ani de zile ce au putut să facă şi nu au făcut pentru oraş”, a lămurit Orza.

Dorinţa arzătoare a candidatului ARD se justifică prin faptul că, spune acesta, mulţi parlamentari de Timiş ar fi putut să atragă investiţii sau să facă proiecte în judeţ, însă nu s-au ferit pentru ca nu cumva primarul Gheorghe Ciuhandu să taie panglici pe munca lor. Nu în ultimul rând, Orza a dat asigurări că nimeni din PNŢCD nu l-a invitat pe Dugulescu să devină membru, insistând că postarea de pe Facebook în care critica traseismul nu avea legătură cu fostul pedelist.

4 COMENTARII

  1. Mda…ciudat. Adik, sunt impotriva dar te ajut…macar pana ajung unde vreau. Sau nu asa era??? Sau..acum va arat ce as fi putut sa fac si nu am reusit ca nu am avut sprijin, dar acum am :))

  2. Om vedea daca e pe buna ori e cartita portocaliilor! Cam dubios s-o ARD-a in ambele parti! Mie nu-mi miroase a bine… oricum slabe sanse sa prinda, nu de alta dar are probleme cu trezirea… la realitate :))

  3. Imi place chestia cu aratatul, cu cei care ar fi putut face, da’ n-au facut…. Acum la Primarie se demonstreaza ca echipa anterioara ar fi putut face diverse lucruri, da’ nu le-a facut…. (in vremea cand dl Orza tot aparea la posturile locale TV ca sa vorbeasca despre principala problema a orasului – echipa de Politehnica …).
    Ce ti-e si cu politica asta…
    Mai greu va fi, insa, cum bine a spus Carla, cu rtezirea la realitate 😀

  4. Hai sictir Orza! Ai fost si esti un basist ieftin in gandire. Asta probabil din perioada in care ai lucrat ca si muncitor necalificat la fabrica de tigari din Timisoara. Oricum, Omul care te-a facut mare o sa te si distruga.

Dă-i un răspuns lui Carla Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.