Ministrul Apărării l-a atacat dur pe comandantul suprem Traian Băsescu

Ministrul Apărării l-a atacat dur pe comandantul suprem Traian Băsescu

6
DISTRIBUIȚI

„Nu am fost în viaţa mea mai umilit în faţa cetăţenilor români, care au avut încredere în Biserică şi Armată. Niciodată de când mă cunosc pe lumea asta nu am fost în situaţia de a-mi pierde încrederea în instituţiile statului şi în capacitatea lor de a-mi face dreptate”, a mărturisit ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, prezent, astăzi, la Timişoara pentru o întâlnire cu pensionarii militari. În opinia ministrului, situaţia a fost cauzată de “comandantul suprem”, Traian Băsescu, despre care a spus că „şi-a călcat în picioare propria armată prin subfinanţare, un comandant care a renunţat pentru o perioadă la serviciile Ministerului de Interne pentru că angajaţii şi-au cerut drepturile ieşind în stradă. Bugetul apărării este  0.81 % din PIB, o schiţă ridicolă.


Singurii care au dispreţuit armata au fost oamenii lui Băsescu pentru că au încălcat orice lege”.

Pe toată durata discursului său, ministrul a îndemnat participanţii să facă uz în 9 decembrie „de vot ca armă politică, doar aşa putem să ne recâştigăm ţara înapoi. În momentul în care vom avea o majoritate solidă în Parlament, domnul guvernator va putea ţipa ca din gură de şarpe  şi noi vom putea  relua discuţiile cu FMI pentru un nou acord”. La întâlnirea cu pensionarii au luat parte toţi candidaţii USL din Timişoara cu excepţia lui Ioan Răducanu „Referitor la pensii nu consideraţi problema încheiată, că mergem mai departe împreună”, a promis Dobriţoiu în finalul discursului. Pensionarii militari au avut o problemă cu „nemernicul ălă de Oprea”, fostul ministu al Apărării, cel care a tăiat pensiile, întrebându-l non-stop de Dobriţoiu când va veni să discute cu ei şi când va da socoteală. „Sunt convins că vă caută să vă întâlnească, vă caută”, a glumit Dobriţoiu, evitând un răspuns tranşant legat de cel devenit între timp aliat. Amintind că 87% din bugetul MApN se duce pe cheltuieleile de personal, Dobriţoiu a explicat „suntem o instituţie falimentară.  Să vindem infrastructura în exces, altfel nu vom face faţă”.

6 COMENTARII

  1. De unde fonduri suplimenttare pentru armata, cand nu sunt pentru pensiile de stat?…
    Poate eliminand cheltuieli facute anapoda, dar m-as mira …

  2. Sa nu uitam faptul ca dl Basescu a facut colonei toti oamenii ce l-au slujit sau au fost in slujba PDL-ului, indiferent ca au fost comentatori sportivi, guvernatori sau diverse amante.
    Asta a insemnat guvernarea PDL-ista si tot asta va insemna o posibla guvenranre ARD… Numai interese obscure si bani dusi aiurea…

  3. da, dar si Dobritoiu tot vrea sa dea si el un tun cu afacerea cu avioane vechi F-16, pe care sa le resapeze cine trebuie. nu e nicio diferenta intre dobritoi, oprea, etc. Sper sa vina o generatie de militari tineri si bine intentionati in locul lor.

Dă-i un răspuns lui Andreea Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.