Primarului nu-i convine că este întrebat tot timpul de demolarea „Acvariului”

Primarului nu-i convine că este întrebat tot timpul de demolarea „Acvariului”

3
DISTRIBUIȚI

Demolarea „Acvariului” din centrul oraşului este mai ceva ca serialul „Tânăr şi neliniştit”. Astăzi, viceprimarul Dan Diaconu a anunţat amplasarea căsuţelor pentru Târgul de Crăciun – cele  cu mâncare gătită vor fi  în parcarea de la Modex, o parte din care va fi închisă temporar, cele cu dulciuri şi jucării pentru micuţi şi Atelierul Moşului  pe Strada Mărăşeşti, iar restul în Piaţa Victoriei. Deşi în momentul în care anunţa sistemul de atribuire a căsuţelor de Crăciun Robu dădea asigurări că „Acvariul” va fi o amintire şi că în locul lui vor sta mândre căsuţele de la Târgul de Crăciun.


Astăzi, în stilul deja consacrat, Robu s-a răzgândit şi explicat că „noi nu puteam la data de ieri să repartizăm căsuţe pe locul Acvariului pentru că încă nu este un contract de mutare. Dacă va fi liberă zona până atunci, cine doreşte să se mute acolo o va putea face”.

Supărat că nu este conferinţă de presă la care să nu fie abordat  acest subiect, Robu a avut o nouă ieşire, ce-i drept mai blândă decât cea în care a explicat despre lătratul ziariştilor. ” Dacă nu vă place o atmosferă mai relaxată în care să discutăm normal, o sa fiu serios, dar să nu denaturaţi ceea ce spun. Eu nu îmi schimb angajamentul electoral. Dacă pot să îmi ating obiectivele înainte de 1 decembrie, e bine. Rezultatele negocierilor se fac publice la sfârşitul negocierilor, când totul este oficial. Am toate datele problemei, care, mă fac să fiu optimist că termenul de şase luni pe care l-am anunţat o să fie respectat” a completat Robu.

3 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui axel Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.