Regizorul Cristian Mungiu îl vede pe primarul Robu ministru

Regizorul Cristian Mungiu îl vede pe primarul Robu ministru

5
DISTRIBUIȚI

Funcţia pe care regizorul Cristian Mungiu speră să o ocupe primarul Nicolae Robu, cât mai curând, este cea de ministru al Învățământului. Prezent, ieri, la Timişoara la Filarmonica Banatul unde a rulat cel mai recent film al său „După dealuri”, Mungiu a susţinut şi o conferinţă de presă în cadrul căreia a comentat că în viziunea sa nu este cazul ca în România să se creeze o competiţie internă între marile oraşe care candidează pentru titlul de capitală culturală europeană, cu referire la Iaşi şi Timişoara.


Asta pentru că marea competiţie pe care trebuie să o ducem în viziunea regizorului este pentru a ne ridica la standardele de civilizaţie de peste hotare – punct în care ar fi necesară prestaţia primarului Robu în calitate de ministru la Educaţie – , apoi să tindem spre alte titluri. Şi totuşi, cum Robu este deocamdată doar primar, Mungiu a avut şi el o dorinţă – îmbunătăţirea stării cinematografelor din oraş.

5 COMENTARII

  1. Mdea…….dupa ce muta acvariul in locul pestilor si Politehnica o duce-n parc,apoi sa faca dreaq fantana-n Bega si sa mute monumentele din cimitire in centru’ civic ! UN PRIMAR MAI TAMPIT CA ASTA NU S-A POMENIT ! Asa zisul „BEATLES”,va intra sigur in istoria Timisoarei ,ca cel mai PAPAGAL „primare”

  2. Domnul primar este un om cu viziune,dar si pragmatic,mai greu de inteles si usor de criticat.Ma indoiesc ca domnia sa va accepta,in cazul in care va fi nominalizat intr-o functie de ministru.Dansul a candidat in functia in care are sustinerea populatiei,incat a se implica in executiv,fara a sti nivelul de sustinere mi se pare neverosimil.

Dă-i un răspuns lui HOLIUD Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.