Robu cere firmelor de deszăpezire să nu se bazeze numai pe norocul...

Robu cere firmelor de deszăpezire să nu se bazeze numai pe norocul divin

3
DISTRIBUIȚI

A „nins” cu avertismente, astăzi, la inspecţia pe care primarul Nicolae Robu a făcut-o pentru a se asigura că Retim şi SDM sunt pregătite de acţiune, „pentru ca iarna aceasta să nu fie ca iarna trecută, o bătaie de joc pur şi simplu”. Dovada că utilajele funcţionează s-a făcut prin turarea motoarelor în timp ce edilul şef se plimba încântat ascultând atât cât se auzea din explicaţiile
directorului Retim despre dotări. Legat de consumul inutil de combustibil şi mobilizarea impresionantă de forţe,  Robu a declarat că „am ţinut să văd cu ochii mei că pornesc la prima cheie toate utilajele”. Ajuns în faţa presei, primarul a explicat că „le-am atras atenţia tuturor celor care au în sarcină să rezolve această problemă să ţină utilajele în stare de funcţionare, să se doteze corespunzător cu substanţele necesare şi să facă faţă pentru că altfel vor avea probleme.


Nu voi tolera ca cineva să îşi bată joc de oraş, lăsând străzile pline de zăpadă. Anul trecut nu s-a mers pe străzi decât foarte târziu şi insuficient şi pe de altă parte zăpada care a fost dată la o parte pe marginea drumurilor a zăcut acolo. Până la urmă Cel de Sus ne-a scăpat de ea, cel puţin asta a fost percepţia mea”.

Întrebat despre ce probleme vor avea cei care se ocupă de deszăpezire, Robu a lămurit că „da, vor avea  probleme în sensul că nu vor fi plătiţi şi acolo unde avem autoritate recurgem la destituiri, iar când e vorba despre parteneri cu care avem contract sigur că vom folosi clauzele contractate pentru a sista colaborările şi acum şi pe viitor”. Cu toate că ni se promite că iarna va fi ca vara, la marea
acţiune de astăzi, niciun angajat al primăriei nu a putut preciza care e numărul total de echipaje cu care se va acţiona. Nu e de neglijat nici faptul că, nu mai departe de anul trecut, viceprimarul Adrian
Orza făcea o înspecţie similară, pentru ca mai apoi troienele să fie omniprezente în peisajul hibernal.

3 COMENTARII

  1. Stiu din surse sigure ca de cand cu noua administratie nu se mai trage chiulu in Primarie. Lumea sta la program si isi fac treaba. Daca nu de dragul muncii macar de frica schimbarii 🙂

  2. Uneoeri in Romania trebe intimidate unele persoane ca sa isi faca treaba,ma bucur ca este cineva care isi ia functia in serios si vrea sa faca sa mearga totul ca pe roate la el in oras:)

Dă-i un răspuns lui deny Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.