Panourile electorale ale lui Răducanu, vandalizate

Panourile electorale ale lui Răducanu, vandalizate

1
DISTRIBUIȚI

Toate panourile electorale ale candidatului USL pentru Camera Deputaților din colegiul IV, Ion Răducanu,  amplasate în stațiile RATT de tramvai și troleibuz, au fost vandalizate noaptea trecută. Unele au fost rupte, însă pe toate a fost lipit un autocolant cu mesajul “Pericol de minciună!“. Este un gest de vandalism și în același timp o atingere adusă imaginii și demnității mele ca cetățean, nu neapărat ca și candidat.


Chiar am crezut că se poate duce o campanie civilizată, lucru pe care eu l-am respectat și îl voi respecta până în ultima oră a acestei campanii. E vorba de respectarea legii dar și de bunul-simț. Aceasta dovedește doar cât de mici sunt contracandidații mei și la ce gesturi pot recurge. Pe mine mă interesează soarta oamenilor din colegiul IV Timișoara și nu să rup afișe sau să lipesc mesaje denigratoare la adresa contracandidaților. În fața oamenilor s-au descalificat singuri prin acest gest “, a declarat Răducanu. Acesta a anunţat că va face plângere penală la Poliţie pentru identificarea şi pedepsirea vinovaţilor, o altă plângere fiind adresată biroului electoral judeţean.

1 COMENTARIU

  1. sprijinul si voturile oamenilor se vor vedea clar pt. USL ,dezonorati si pusi la gunoi vor fi acei care fac aceste fapte dezonorante ,murdare care isi simt sfarsitul …….

Dă-i un răspuns lui tona ramiru Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.