Prefectura Timiş trage de urechi primăria condusă de Robu pentru lipsa de...

Prefectura Timiş trage de urechi primăria condusă de Robu pentru lipsa de transparenţă în adoptarea hotărârilor

3
DISTRIBUIȚI

„Am solicitat printr-o adresă Primăriei detalii privind ceea ce înseamnă modul în care se iau anumite hotărâri de consiliu. Există eugen dogariu cu pix 1panumite proceduri privind transparenţa şi în funcţie de ceea ce vom primi vom merge mai departe”, a declarat, astăzi, prefectul judeţului Timiş, Eugen Dogariu.


Concret, este vorba despre hotărâtea prin care s-a decis ca tariful de exterior practicat de taximetrişti este legal şi cea prin care s-a decis delimitarea campusului universitar si interzicerea consumului de alcool în acel spaţiu . Dogariu a explicat că este vorba de respectarea procedurilor legale prin care s-au întocmai actele şi despre legile în baza cărora s-au luat deciziile.

„Nu ne exprimăm asupra oportunităţii şi a felului în care CLT  a hotărât luarea unor decizii, ci ne interesează ca deciziile să fie luate legal”a detaliat prefectul.  Cele două decizii menţionate mai sus nu sunt singurele asupra cărora Dogariu a simţit nevoia să intervină. Prefectura judeţului Timiş a făcut recurs graţios la decizia consiliului local privind amplasarea de terase în parcuri, însă nu a contestat în contencios nicio decizie a administraţiei Robu până acum.

3 COMENTARII

  1. Excelenta piesa de teatru, ei se fac ca ne cearta, noi ne prefacem ascultatori si lăsăm rusinosi privirea in pământ. Dom’ Dragoș am înțeles acest Promo, mi-s curios care va fi deznodamantul? Ciocnirea unei cupe de sampanie la cumpana dintre ani, vorba impuscatului? Se vede ca se apropie Sfintele sărbători ale Craciunului! Sau poate Apocalipsa? Tic-tac, tic-tac…

  2. Bai tu,jigodie comunista de primar jegos,tu si t’oarasu tau din CS frunza’nbalegar(de la nunta ficei lui),trebe arestati si judecati pt.incalcarea drepturilor constitutionale ale cetatenilor Timisoarei(libera circulatie pe strazile si domeniul public) si trimisi la racoare la Popa Sapca pe o durata nu mai putin de vreo 25 de ani,numa de a face exeplu din voi,pt.toti ceilalti idrazneti de asa fapte.

Dă-i un răspuns lui diana Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.