Top 5 investigații PRESSALERT.ro în 2012

Top 5 investigații PRESSALERT.ro în 2012

5
DISTRIBUIȚI

Anul 2012 a fost unul extrem de agitat în care schimbările neașteptate de situație au fost regula și nu excepția.A fost anul în alin popoviciu langos guracare am dezvăluit matrapazlâcurile puterii portocalii, confirmate apoi de anchetele DNA, dar şi învârtelile opoziţiei care s-a înfipt în borcanul cu miere al banilor publici. Când toată lumea a tăcut, am fost singurii care am dezvăluit putreziciunea din spatele ambalajelor strălucitoare scoase pe piaţă de politicieni. Iată topul celor mai importante cinci investigaţii PRESSALERT.ro

1. Afacerea spaţiile comerciale ale aeroportului pentru camarila portocalie – una din metodele prin care tripleta pedelistă Ostaficiuc – Popoviciu – Sămărtinean a făcut bani a făcut bani a fost închirierea celor mai bune spaţii comerciale ale aeroportului „Traian Vuia” Timişoara către firma verişorului lui Alin Popoviciu printr-o serie de grave ilegalităţi. S-a ajuns până acolo încât s-a falsificat şi contractul de închiriere semnat iniţial pentru ca firma să aibă clauze cât mai favorabile. La sfârşitul anului, DNA a început o investigaţie legată de aceste afaceri ilegale.

2. „Tunul” dat CNADNR de „regele asfaltului din Banat” – PRESSALERT.ro a dezvăluit un raport exploziv al CNADNR care radiografia şmenurile firmelor lui Georgică Cornu, cunoscut şi ca „regele asfaltului din Banat„.


Acesta a facturat lucrări de zeci de milioane de lei pentru lucrări niciodată efectuate sau a obţinut preţuri aberante pentru serviciile prestate pentru cei de la Drumuri Naţionale, valoarea „tunului” fiind de peste 173 milioane lei.

3. Cum şi-a sifonat bani europeni primarul din Deta – pedelistul Petru Roman, primarul din Deta, a încălcat fără nici un stres legea şi a direcţionat o parte din banii europeni obţinuţi pentru proiectele oraşului către firma sa. Mai exact, banii au ajuns la restaurantul său pentru servicii de catering şi protocol. Roman a recunoscut contractele dintre firma sa şi primărie.

4. Bani pentru familia pesedistului Bojin de la firmele cu contracte la „Apele Române” – PRESSALERT.ro a dezvăluit faptul că firmele pesedistului Titu Bojin, lider al principalului partid de opoziţie, dar şef la „Apele Române” Banat la începutul anului, au lucrat ca subcontractori pentru societăţile care au câştigat contracte de lucrări cu regia statului. Plăţile pentru reamenajări s-au făcut rapid, chiar dacă unele lucrări nu au fost finalizate corespunzător.

5. Mortul care semnează acte după opt ani – una dintre „minunile” de la primăria Tormac a fost legată de una dintre afacerile ilegale cu terenuri. O femeie din comună a semnat acte la opt ani după ce a murit – aşa a reieşit dintr-o serie de documente falsificate fabricate pe bandă rulantă de primăria din comună în încercarea de a acoperi una din multele mârşăvii cu terenuri de după 1990.

5 COMENTARII

  1. Domnule Dragos Bota in Top 5 investigații PRESSALERT.ro în 2012
    31/12/2012 ULTIMA ORĂ | Dragoş Boţa,la pozitia nr.1,tripleta:ostaficiuc-popoviciu-samartinean sunt in libertate!?!ostaficiuc te sfideaza din ultimul model WV,popoviciu ranjeste la timisoreni,iar samartinean deputatul,prin judecatoarea dica tine pe loc dosarele civile,penale!?!Asta a fost 2012,hotii merg pe drumul lor fara sa-i opreasca cineva,chiar crezi ca DNA va merge pana la arestari,condamnari?Sa fie 2013 anul DNA Timis?

  2. Seria afacerilor cu dedicaţie de pe Aeroportul Internaţional “Traian Vuia” Timişoara nu au ocolit nici hala cargo,care a ajuns să fie administrată, desigur, de o firmă cu conexiuni portocalii, dar care nu are autorizările legale necesare. În decembrie 2011, toate firmele de curierat şi marfă care operează în hala cargo au fost convocate la o şedinţă în care au aflat, printre altele, că se va schimba firma care administrează hala cargo. S-a promis că doritorii vor fi anunţaţi de data când se va organiza licitaţia. Pentru a pune presiune pe fosta firmă care administra hala cargo căreia urma să-i expire contractul, administraţia aeroportului condusă de pedelistul Cornel Sămărtineanu, partenerul de afaceri al deputatului PD-L Alin Popoviciu şi al fiicei preşedintelului Consiliului Judeţean Timiş, portocaliul Constantin Ostaficiuc, a cerut o chirie de zece ori mai mare. În ultimele zile ale lui decembrie, chiriaşii au aflat că licitaţia s-a ţinut şi noul administrator al halei cargo este firma Air Cargo Logistic SRL, unde asociat este Nelu Dică, un apropiat al deputatului Popoviciu.

  3. SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ
    Competenţă Preşedinte secţie Ioan Nicolae JIVAN – cu delegatie
    Magistraţi:
    Maria Ana BIBEREA
    Camelia LUCACIUC
    Cristina Maria DICA
    Florin DOGARU
    Raluca Alexandrina PANAITESCU
    Carmen Puşa PÂRVULESCU
    Dumitru POPESCU
    Aurelia SCHNEPF

    A se verifica „prietenia” samartinean-dica,sa fie o „intamplare” nr.proceselor aeroport Timisoara-angajati,din perioada 10.01.2010-prezent,cu vesnicele”respinge recursul”!?!

  4. Daca se dovedeste ca cei doi cu numele Dica sunt sot,sotie,atunci cazul este mai grav decat cel:”Curtea de Apel Alba Iulia l-a condamnat pe judecătorul Cătălin Şerban la şapte ani de închisoare pentru trafic de influenţă, la cinci ani de închisoare pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, şi în urma contopirii pedepselor a rămas cu pedeaspa cea mai grea plus trei ani interzicerea unor drepturi”.

  5. Nu se ştie cum se nimereşte, dar anumite termene de judecată sunt pur şi simplu incredibile, dacă te uiţi la întinderea lor în timp. Recent, într-o emisiune televizată, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc (liderul PDL Timiş), a dezvăluit termenul când se va judeca recursul pe care l-a făcut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la decizia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), care l-a găsit în conflict de interese,05.04.2013!?!

Dă-i un răspuns lui Sica Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.