Fratele manelistului Guţă, înmormântat cu un sobor de şapte preoţi

Fratele manelistului Guţă, înmormântat cu un sobor de şapte preoţi

0
DISTRIBUIȚI

Fratele manelistului Nicolae Guţă a fost înmormântat azi la Petroşani, slujba fiind oficiată de un sobor format din şapte preoţi. În inmormantare frate nicolae gutavârstă de 45 de ani Samir Lingur, fratele cântăreţului de manele Nicolae Guţă, a murit vineri la spitalul din Petroşani din cauza unui boli grave.


Samir Lingur a fost diagnosticat anul trecut cu cancer de piele. Peste 500 de persoane au participat la slujba de înmormântare la care a participat Nicolae Guţă dar şi fiica acestuia, Nicoleta Guţă. Cunoscutul manelist a fost vizibil afectat de moartea fratelui său şi a refuzat să plece de lângă sicriu, prietenii temându-se că supărarea i-ar putea afecta boala de inimă de care suferă. Familia a pus la dispozitia oamenilor prezenţi la inmormântare un autobuz care a însoţit cortegiul funerar de la casa de la casa lui Samir Lingurar şi până în cimitirul Sfântul Gheorghe din cartierul Salaturc din Petroşani, aproximativ trei kilometri. Echipaje de politie au dirijat circulaţia pe DN 66 A. Toţi cei prezenţi la înmormântare au fost invitaţi la pomană care a avut loc la un restaurant aflat la ieşirea din Petroşani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.