Trupa Life on Mars cântă în premieră în Timişoara

Trupa Life on Mars cântă în premieră în Timişoara

0
DISTRIBUIȚI

Formația bucureşteană Life On Mars va susţine primul ei concert oficial în Timişoara, joi, de la ora 22, la The Note Pub. Formaţia s-a lifeonmars1înfiinţat în 26 ianuarie 2010 şi a susţinut până acum peste 100 de concerte. Alături de Vlad Vedes (fost membru al trupei Bere Gratis), Răzvan Grigorescu (fost membru Analia Selis şi Vlad Miriţă), Nicu Avram (fost membru al trupei Bere Gratis) şi Andrei Precup (fost colaborator al band-urilor „Un Show Păcătos” şi „Răi da’ Buni”), din componenţa trupei fac parte şi solsitele Loredana-Elena Ciobotaru şi Loredana Căvăşdan.

În ediţia din 2011 a show-ului „Vocea României”, Loredana Căvăşdan a reuşit să îi determine pe toţi cei patru juraţi să apese pe buton şi să îşi întoarcă scaunele.


În sezonul din 2012, Loredana-Elena Ciobotaru, pe lângă faptul că i-a convins pe Marius Moga, Smiley, Loredana Groza şi Horia Brenciu să apese pe buton, a trecut de dueluri şi a ajuns în show-urile live. De altfel, ea este şi câştigătoarea festivalului Mamaia 2009, când a luat premiul întâi la secţiunea interpretare. Anul trecut, formaţia a lansat videoclipul primei piese proprii – „Love Life”. Biletele pentru acest concert costă 25 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.