Carne de cal în loc de vită descoperită în lasagna, în Marea...

Carne de cal în loc de vită descoperită în lasagna, în Marea Britanie. Companie: Carnea provenea din România

2
DISTRIBUIȚI

Lasagna-meat-sauce

Carnea de cal descoperită în lasagna, în Marea Britanie, provenea din România, anunţă producătorul francez Comigel. Carnea de cal utilizată pentru prepararea lasagna, în Marea Britanie, provenea de la un furnizor român, a anunţat, aseară, preşedintele Comigel, potrtivit Mediafax.


Comigel a efectuat propria anchetă şi a stabilit că un furnizor român a trimis carnea, prin intermediul societăţii franceze Spanghero. Carnea a fost împachetată în Franţa şi trimisă în Marea Britanie, a explicat Erick Lehagre, preşedintele companiei franceze Comigel. Iniţial, Comigel apreciase că era vorba de carne din Franţa. „În urmă cu opt zile, ne-am dat seama că era o problemă după ce am fost sesizaţi de pe piaţa britanică. Am identificat furnizorul nostru, societatea franceză Spanghero”, cu sediul în Castelnaudary, în sud-vestul Franţei, a continuat Lehagre.

„Furnizorul nostru ne-a comunicat că avea carnea de la un producător român. Am aflat că provenea de la abatoare din România unde se taie vite şi cai”, a continuat el. Societatea Maison Spanghero a mai fost implicată într-un scandal, în iunie 2011 fiind nevoită să retragă de la vânzare carne de porc din cauza suspiciunilor infectării cu bacteria E.coli.

Scandalul din Marea Britanie s-a amplificat în urmă cu câteva zile, când compania britanică de congelare Findus a recunoscut că, de aproximativ şase luni, există probleme cu pachete de carne care ar fi trebuit să fi fost de vită şi care erau livrate de producătorul francez Comigel. Producătorul francez Comigel a precizat că unele dintre pachetele destinate lasagna livrate companiei Findus conţineau carne de cal în proporţie de 99 – 100%. Comigel alimentează numeroase lanţuri de supermarketuri din Marea Britanie.

 

2 COMENTARII

  1. 1) Asadar, vina apartine exlcusiv producatorului francez, care avea obligatia sa verifice ce primeste de la furnizorul sau din Romania, indiferent ce scrie pe facturile acestuia.
    (2) Totusi, ce carne a exportat furnizorul roman: de cal sau de vita? Daca era carne de cal (care nu are cautare in Romania), raspunderea apartine tot exclusiv producatorului francez.
    (3) Carnea de cal este mai ieftina si mai sanatolasa decat carnea de vita. Pentru ca este mai ieftina, poate fi folosita in amestec cu cea de vita…
    (4) Carnea de cal arata cu totul altfel decat cea de vita, chiar si cand este congelata.
    (5) Produsele din Anglia nu prezinta pericol pentru sanatatea consumatorilor – cum a declarat si premierul britanic -, este vorba de o practica interzisa in Marea Britanie (si in restul UE): inselarea consumatorului.

  2. Dar ce coincidenta ca a venit scandalu asta tocma in 2013 cand ar trebui sa se deblocheze locurile de munca pentru romani in Anglia…perfect coincidenta zic eu…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.