De-a lungul a numeroase secole, cetatea Timişoarei a găzduit numeroase capete încoronate şi familiile acestora, fiind, totodată, locul de desfăşurare a unor memorabile întâmplări, unele dintre cele mai dramatice. PRESSALERT.RO vă prezintă două episoade ale acestei istorii marcate de pași ai regilor de pretutindeni, astăzi arătând perioada îndepărtată a acesteia.
În 1278 sosea la Timişoara Ladislau al IV-lea Cumanul, însoţit de Grigore, episcop de Cenad, pentru a-şi aduna şi organiza armata, pentru a porni împotriva voievodului Litovoi din Ţara Românească. Un document emis de rege la Timişoara, la 11 martie 1278, stă mărturie că el se afla la acea dată în cetatea bănăţeană. După Ladislau Cumanul, mulţi ani la rând niciun rege nu a mai venit în actuala capitală a Banatului, probabil pentru că, la vremea respectivă, cetatea era într-o stare necorespunzătoare pentru o primire regală.
Reşedinţă regală angevină
După stingerea dinastiei arpadiene, când pe tronul Ungariei a fost înscăunat Carol Robert, din ramura napolitană a angevinilor, vechea reşedinţă regală devenise nesigură, din cauza conflictelor cu o parte a nobilimii maghiare care îi era ostilă. Carol Robert a început lucrările de refacere ale cetăţii Timişoara şi a hotărât să construiască aici un castel în care să se simtă în siguranţă. Din 1315, cetatea Timişoarei a devenit, pentru opt ani, reşedinţă regală, transformându-se dintr-o localitate lipsită de importanţă într-una cunoscută şi foarte vizitată, unde regele şi curtea sa se distrau cu jocuri cavalereşti şi turniruri, iar oaspeţi din întreaga Europă centrală şi occidentală, de la cardinali şi prelaţi până la negustori care aprovizionau curtea şi diverşi meseriaşi au fost primiţi aici.
Amantele și sfârșitul regelui Carol
Soţia lui Carol Robert de Anjou, regina Maria Ecaterina, şi-a sfârşit zilele la Timişoara, răpusă, pare-se, de clima neprielnică, dar şi de supărările pricinuite de infidelităţile soţului ei, căci – se spune – în timp ce regina era bolnavă, Carol Robert a adus-o la castel pe Elisabeta, o femeie de o frumuseţe răpitoare, din familia nobiliară Csáki, cu care a avut apoi doi copii. Regina ar fi fost înmormântată la biserica Sf. Ecaterina, care se afla pe-atunci în zona Liceului Pedagogic. Viaţa scandaloasă a regelui a stârnit nemulţumirea nobililor şi el a fost ameninţat cu excomunicarea, aşa încât amanta sa a fost îndepărtată de la curte, iar Carol Robert s-a recăsătorit cu Beatrice de Luxemburg, fiica împăratului Henric al VII-lea, dar la foarte scurt timp s-a stins şi ea din viaţă. Carol Robert a luat-o apoi de soţie pe Elisabeta, fiica regelui Poloniei, care şi-a petrecut primii ani de căsătorie în castelul din Timişoara. După aplanarea conflictelor cu nobilimea, Carol Robert şi-a mutat curtea la Vişegrad, în Ungaria, dar a revenit la Timişoara în 1330, pornind de aici campania împotriva lui Basarab I, domnul Ţării Româneşti, care refuza să-şi îndeplinească obligaţiile de vasalitate.
Expediţia regelui maghiar a avut un sfârşit tragic, armata sa fiind nimicită în măcelul de la Posada, când oştenii lui Basarab au luat pradă până şi sigiliul regelui, iar acesta a scăpat de inamici doar travestit. Din numeroasa oaste cu care Carol Robert traversase oraşul cu câteva săptămâni înainte, la întoarcere suita lui număra doar atâţi oameni câţi îl petreceau altădată la vânătoare.
Carol Robert de Anjou s-a aflat pentru ultima dată la Timişoara în 1332, cu prilejul sărbătorilor Crăciunului. După moartea sa, castelul a devenit bun al coroanei şi avea să găzduiască regii şi persoanele princiare aflate în trecere prin cetatea Timişoarei.
Bază de operaţiuni militare
Ludovic cel Mare, fiul şi succesorul lui Carol Robert, a fost şi el prezent la Timişoara iar după moartea sa, regina Elisabeta şi fiica sa, Maria, au stat mai multă vreme în castelul angevin. Din cetatea bănăţeană, regele a pornit o expediţie militară împotriva lui Vladislav Vlaicu, domnitorul Ţării Româneşti. El avea să-l însoţească prin Banat şi pe împăratul bizantin Ioan V Paleolog, sosit la curtea sa pentru a încheia o alianţă militară împotriva turcilor otomani.
În timpul domniei lui Sigismund de Luxemburg, Timişoara a devenit o bază de operaţii militare în războaiele ofensive duse împotriva turcilor, deja puternici în Balcani. Sigismund de Luxemburg a sosit prima dată la Timişoara în 1389, iar Maria, soţia sa şi fiica lui Ludovic cel Mare, a locuit la Timişoara vreo doi ani. Sigismund a fost de zeci de ori oaspete al Timişoarei. Aici a adunat regele armata care avea să fie înfrântă de turci la Nicopole, în 1396 şi tot la Timişoara s-a întrunit un an mai târziu, timp de o lună, dieta maghiară, pentru a stabili o strategie împotriva turcilor. Tot la Timişoara regele a dus tratative cu despotul Serbiei şi a pus la cale planuri de cooperare militară pentru a apăra zona Dunării Mijlocii. După bătălia de la Nicopole, regalitatea maghiară avea să dea o atenţie deosebită Timişoarei, pe care a întărit-o cu ziduri şi a prefăcut-o într-o fortăreaţă centrală a micilor forturi de pe malurile Dunării, totodată numind aici comiţi dintre cei mai destoinici. La ultima sa vizită, în 1436, Sigismund a emis la Timişoara mai multe diplome pe seama unor cnezi şi nobili români din Maramureş şi Banat.
Intrigi de curte
În cetatea aflată în plină reconstrucţie în vremea lui Iancu de Hunedoara, în urma unui puternic cutremur de pământ, au poposit, în septembrie 1444, regele maghiar Vladislav I Iagello şi trupele sale, care porniseră în cruciada antiotomană. Trupele cruciate aveau să fie zdrobite în dezastrul de la Varna, iar regele şi-a pierdut viaţa pe câmpul de luptă.
Cetatea Timişoarei, devenită posesiune a Huniazilor, a fost vizitată după moartea lui Iancu de regele Ladislau al V-lea Postumul, cu întreaga sa suită. Elisabeta, văduva lui Iancu, l-a întâmpinat pe tânărul rege, organizând în cinstea lui petreceri, ospeţe fastuoase şi turnire, dar cerându-i totodată îndurare pentru fiii ei, Ladislau şi Matia. Huniazii şi familia nobiliară Czilly se duşmăneau de moarte, iar cea din urmă, aflată în anturajul regelui, devenise atotputernică şi avea o mare influenţă asupra acestuia. Ofensat de Ulrich Czilly în prezenţa regelui şi a mai multor nobili, Ladislau Huniade scosese sabia şi în duel i-a dat o lovitură mortală duşmanului său, cu toate că acesta purta o platoşă sub haină. În capela castelului din Timişoara, la slujba de liturghie, regele Ladislau a îmbrăţişat-o pe văduva îndoliată, a jurat pe Sfânta Evanghelie că îi va ocroti pe fiii lui Iancu şi la plecarea din cetate i-a luat la curtea regală, dar nu şi-a respectat jurământul. La scurt timp, Ladislau a fost decapitat la Buda, iar Matia, trimis în lanţuri la Praga şi încarcerat. Un an mai târziu, când regele se pregătea pentru logodnă, muri pe neaşteptate şi mulţi au socotit că l-a ajuns pedeapsa divină pentru că şi-a încălcat jurământul.
După moartea sa, partizanii Huniazilor, conduşi de fratele Elisabetei, au reuşit să îl aşeze pe tron pe Matia, cel care avea să fie unul din cei mai mari şi mai glorioşi regi ai Ungariei. Regele Matia Corvinul a venit de mai multe ori la Timişoara, în castelul în care copilărise, iar cetatea cu edificii şi palate pompoase, aflată în posesia Huniazilor, l-a întâmpinat întotdeauna cu serbări strălucite.
Regele Matia a fost şi cel care l-a numit pe legendarul Pavel Chinezu comite de Timiş. După moartea lui Matia, succesorul său la tronul Ungariei, Vladislav al II-lea Iagello, a fost, la rândul lui, primit cu mult fast în castelul din cetatea Timişoarei, unde avea să stea mai bine de o lună. În 1492 regele a dispus efectuarea unor întărituri la cetate, iar doi ani mai târziu s-a reîntors la Timişoara şi timp de cinci zile a plănuit, împreună cu Pavel Chinezu, organizarea luptei împotriva turcilor. Regele a vizitat Timişoara şi după moartea comitelui, serbările desfăşurate atunci în oraş rămânând vestite în cronicile vremii.
Foto: timisoararomania.ro
