A fost semnat protocolul Alianţei DA în Timiş. Ce au spus liderii...

A fost semnat protocolul Alianţei DA în Timiş. Ce au spus liderii acesteia despre asocierea cu Băsescu

1
DISTRIBUIȚI

forta_civica0007

Alianţa Dreptate şi Adevăr, perfectată la nivel naţional săptămâna trecută, a fost semnată oficial astăzi şi la Timişoara. Valentin Moldovan, preşedintele PNŢCD Timiş, şi Andrei Văcaru preşedintele Forţa Civică Timiş, au semnat împreună acordul prin care cele două partide vor avea ţeluri comune.

Întrebaţi cu ce diferă noua dreaptă faţă de ceea ce oferă PNL, preşedinţii DA din Timiş au fost vehemenţi.


Văcaru a explicat că „dreapta PNL nu există. Este un non-sens când tu esti mai la stânga decât PSD prin acţiunile pe care le-ai făcut când spijini acţiuni care sunt de stânga nu a depus niciun  amendament de dreapta la buget”. Întrebat dacă ar fi dispus la o alianţă cu o nouă formaţiune politică realizată de preşedintele Traian Băsescu care s-a lepădat de PDL după ce Blaga a fost ales Preşedinte, Văcaru a răspuns evaziv. Imediat i-a sărit în ajutor şeful PNŢCD Timiş care a explicat că „politica Alianţei DA este deschisă oricărei formaţiuni politice care îmbrăţişează aceleaşi valori şi forme de organizare şi care nu are membri cu un trecut dubios”. Legat de scandalul cu vânzarea flotei, Moldovan nu consideră că acesta este un aspect pentru care trecutul preşedintelui Traian Băsescu poate fi considerat ca fiind „unul cu semne  de întrebare”.

 

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Johnny Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.