Fostul șef al APIA Caraș-Severin și primarii PDL s-au dat victime politice...

Fostul șef al APIA Caraș-Severin și primarii PDL s-au dat victime politice și ale DNA, în dosarul de corupție. Vezi pentru cine a cerut procurorul cea mai grea pedeapsă

4
DISTRIBUIȚI

anculi

Procesul „șpagă pentru primarii PDL” s-a finalizat astăzi la primul termen pe care fostul șef al APIA Caraș Severin, Romică Anculia, fostul primar din Oțelu Roșu, pedelistul Iancu Simion Simi, și fostul primar din Socol, Ghiță Valentin, l-au avut la Tribunalul Arad, după ce Înalta Curte a admis strămutarea dosarului.


Vă reamintim că aceștia au fost trimiși în judecată de DNA pentru șpăgile încasate ca să acorde bani pentru pseudo-lucrări de amenajare a pajiștilor. Avocații acestora au cerut achitarea clienților lor pe motiv că nu există elemente care să dovedească săvârșirea acțiunilor de corupție de care au fost acuzați de DNA. În replică, procurorul DNA  a solicitat pentru toți inculpații pedepse cu executare , iar cea mai drastică a cerut să-i fie dată lui Anculia, considerat capul întregii operațiuni. În ultimul lor cuvânt, inculpații s-au declarat nevinovați și au susținut că sunt victime. Ghiță Valentin a susținut că nu vrea să spună că este o victimă politică, dar că a fost o victimă a DNA. La rândul său, Anculia a susținut că totul nu a fost decât o „făcătură” a DNA pentru că nu a vrut să dea alte nume, fiindu-i înscenat acest dosar. Singurul care a spus că nu mai are nimic de declarat a fost Iancu Simion Simi, fostul primar din Oțelu Roșu. Tribunalul Arad a amânat pronunțarea pentru o săptămână.

4 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui BTS Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.