Regii-rezidenți ai Timișoarei: cetatea şi războaiele

Regii-rezidenți ai Timișoarei: cetatea şi războaiele

1
DISTRIBUIȚI

timisoara sec 16

PRESSALERT.ro continuă prezentarea istoriei Timişoarei, cu cea de a doua parte a documentarului început săptămâna trecută.

După ce turcii otomani au cucerit cetatea Timişoarei, castelul a devenit reşedinţa beglerbeilor paşalâcului de Timişoara. În toiul luptelor cu trupele imperiale habsburgice din vara anului 1695, trupele otomane conduse de noul sultan Mustafa al II-lea au trecut Dunărea şi au înaintat spre Timişoara. Mustafa a fost întâmpinat cu mult fast de toată suflarea turcească înainte de a intra în cortul pe care şi-l instalase în interiorul cetăţii. Era pentru prima dată când un sultan se afla în cetatea Timişoarei. După spusele cronicarilor otomani, „a vizitat cetatea Timişoara şi a ieşit la turnul tunarilor legat de fortăreaţa interioară. Aici padişahul, care primise vizita celor din cetate, a distribuit daruri fiecăruia, câştigând inimile tuturor. Deoarece până la sultanul Mustafa nici unul dintre strămoşii săi nu călcase în acest ţinut al stăpânirii, toţi cei care trăiau aici, fie bogaţi, fie săraci, abia dacă ştiau numele padişahului lor…”.

Cronicarii mai spun că cinstea acordată de sultan cetăţii Timişoara i-a înviorat pe războinicii care de atâţia ani luptau înfruntând mii de greutăţi şi de aceea „toţi timişorenii de bucurie au ridicat imn de slavă şi glorie lui Allah. Fericirea simţită de ei nu se poate explica prin vorbe şi nici descrie cu pana”. Tot la Timişoara s-a hotărât atacul asupra Lipovei, iar oştile care urmau să plece au defilat prin faţa sultanului. După asediul Lipovei, Mustafa al II-lea a revenit la Timişoara şi după ce a văzut că cetatea fusese întărită aşa cum trebuia a dat ordin să fie curăţate interiorul şi şanţul cetăţii. În anul următor, când trupele imperiale habsburgice conduse de Friedrich August, principe elector al Saxoniei, au împresurat Timişoara, otomanii s-au apărat conduşi de sultanul însuşi, reuşind să respingă atacul. Mustafa al II-lea a revenit la Timişoara în 1697, după ce noul comandant al armatelor imperiale, Eugeniu de Savoya, l-a înfrânt în bătălia de la Zenta, silindu-l să se retragă în debandadă. Sultanul, urmat de puţinii spahii rămaşi în viaţă, a ajuns în cetate neştiut de nimeni şi a stat ascuns timp de trei zile în castel plângând de supărare.

Habsburgii

După ce trupele austriece aflate sub comanda principelui Eugeniu de Savoya i-au alungat pe turci din cetatea Timişoarei, întreg Banatul a devenit o provincie aflată în directa administrare a Casei de Habsburg. Ales împărat al Sfântului Imperiu Romano-German în 1765, Iosif al II-lea a devenit şi coregent al Mariei Tereza, succesoare a posesiunilor habsburgice aflate atât între graniţele Sfântului Imperiu cât şi în afara lor.

El a fost primul împărat care a curmat tradiţia şi a început să călătorească prin provinciile supuse pentru a se informa personal despre starea lucrurilor.


Împăratul reformator a făcut trei vizite în Banat, în ciuda dificultăţilor de transport şi a oboselii provocate de drum, lăsând o adâncă impresie asupra supuşilor. Era pentru prima dată, după aproape 300 de ani, când între zidurile cetăţii poposea un monarh creştin. Prima oară a vizitat Timişoara în 1768 după ce, printr-o circulară, i se ordonase magistratului german al oraşului să fie interzisă orice manifestare de primire sărbătorească şi să nu fie reparate drumurile. În cetate, împăratul a putut să constate cu indignare că în piaţă se vindeau răufăcători, hoţi şi criminali din Viena şi alte provincii habsburgice care au fost exilaţi în părţile Banatului şi, reîntors la Viena, a convins-o pe Maria Tereza să pună capăt acestei barbarii.

Următoarea călătorie a avut loc doi ani mai târziu, împăratul fiind preocupat tot de carenţele administraţiei şi dornic să constate în ce măsură s-au schimbat lucrurile de la prima vizită. Ultima călătorie a avut loc în 1773, când a făcut un popas de două zile la Timişoara, pentru a asculta mai multe rapoarte şi pentru a-i fi prezentată o hartă a Banatului. Cu prilejul  ultimei călătorii, consemnată într-un jurnal care relatează principalele momente ale acesteia, a putut constata că zidul interior al cetăţii şi bastioanele se afundaseră, ajungând sub nivelul centurilor exterioare, astfel încât a ordonat remedierea acestui neajuns prin înălţarea zidului principal. Împăratul menţionează în jurnalul său  „situaţia mizerabilă de aprovizionare a trupelor locale”, din cauza scumpetei, deşi „în oraş se găsesc de toate”, precum şi mortalitatea excesivă şi aerul nesănătos, după ce a vizitat cetatea şi s-a plimbat pe zidurile ei: „emanaţiunile şanţului extern, pricinuite de proasta scurgere a instalaţiilor de spălat, precum şi a canalelor cu apă sunt cauzele principale ale insalubrităţii oraşului… cazarma lui Mercy e supraîncărcată iar în cazemate se vede într-adevăr că e umed, mai cu seamă iarna…”. Iosif al II-lea s-a plimbat şi prin pădure, care „ar fi destul de frumoasă dacă ar fi mai bine întreţinută şi dacă s-ar mai cruţa puţin vânatul”.

După această vizită, cartierul cunoscut sub numele de „Noile Maiere Germane” a fost denumit Iosefin, în cinstea împăratului.  Împăratul Austriei, Francisc I, a vizitat oraşul în 1807, fiind găzduit la vestitul hotel „Trompetistul”, unde trăgeau toţi oaspeţii de vază ai oraşului şi în al cărui restaurant se distra elita timişoreană de altădată.

În vara anului 1852, sosea la Timişoara împăratul Franz Iosif I, aşteptat de toate autorităţile şi de o mulţime de oameni venită din împrejurimi. În cele trei zile petrecute la Timişoara, împăratul a asistat la un spectacol de gală cu opera „Cumanii”de Császár, oferit în cinstea sa, care s-a bucurat de un mare succes, astfel încât Franz Iosif a cerut ca spectacolul să fie montat şi în capitala Ungariei. A doua zi, el a pus piatra de temelie la un monument din Piaţa de Paradă ridicat în amintirea celor 107 zile de apărare a cetăţii în timpul asediului din 1849 şi a bătăliei din 9 august, când atacul armatelor revoluţionare a fost respins. Mistria şi ciocanul, ambele de argint, pe care împăratul le-a folosit la punerea pietrei de temelie, au rămas în păstrarea comandantului cetăţii. Piatra de temelie a noului teatru, a cărui construcţie a început în 1872, a fost, de asemenea, sfinţită de împărat.

Foto: http://art-historia.blogspot.ro

 

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Mercy Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.