Concertul formaţiei Trooper, cu hituri Iron Maiden

Concertul formaţiei Trooper, cu hituri Iron Maiden

0
DISTRIBUIȚI

trooper1

Sub genericul „An Iron Tribute“, muzicienii care alcătuiesc formaţia Trooper au pus la cale un turneu naţional care va ajunge sâmbătă, 6 aprilie, în Timişoara, evenimentul urmând să aibă parte de hituri din repertoriul celor de la Iron Maiden şi bineînţeles cele mai iubite piese semnate Trooper.

„Ne-am dorit mult să ajungem în oraşe în care nu am mai cântat de multă vreme.


În unele ajungem chiar pentru prima oară. Nu vreau sa dezvălui tot ceea ce înseamnă „An Iron Tribute,” dar pot să spun că elementele cheie vor fi hiturile din repertoriul Iron Maiden şi, desigur, cele mai iubite piese din discografia noastră”, spune solistul Alin „Coiot“ Dinca. În cadrul turneului „An Iron Tribute”, trupa va cânta la Bucureşti, la Arenele Romane, alături de membrii formaţiei Iris.

Concertul trupei de heavy metal din Târgovişte care şi-a luat numele după o piesă a celor de la Iron Maiden va avea loc la clubul Daos, de la ora 21.00, cu deschiderea asigurată de Black Fang, iar biletele pentru acest eveniment costă 15 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.