Povestea chitaristului care bea “50 de vin” și este alături de Fely...

Povestea chitaristului care bea “50 de vin” și este alături de Fely sau Mozart Rocks

2
DISTRIBUIȚI

crisovanbun

Horea Silviu Crişovan este un nume cât se poate de cunoscut printre melomanii timişoreni şi nu numai, atât pentru colaborările sale în diverse proiecte muzicale cât şi pentru că participă la o serie de evenimente cu ştaif, cum ar fi Frankfurt Musik Messe, în calitate de endorser şi artist Manne Guitars sau Laboga  Amps and Cables.

Născut la 22 februarie 1973, Horea a început să cânte la chitară la vârsta de opt ani. „Am fost la schi şi mi-am rupt piciorul, şi am primit o chitară de la mama mea, de 333 de lei, cea mai ieftină chitară, de Reghin. Primele lecţii le-am făcut cu Gheorghe Catalinici (Giuca), un chitarist foarte tare şi la ora actuală. Am făcut parte din grupul folk al Şcolii Generale nr 24 şi am cântat pe o chitară cu 12 corzi, la care trebuia să strângi foarte tare de corzi“, îşi aminteşte muzicianul care pe vremea liceului a făcut parte din trupa Logaritm, a Liceului Loga, împreună cu Sandu Iacob, Victor Miclăuş şi Cosmin Dumitru. Primul lui concert „mai important“ a avut loc în septembrie 1989, la ultima ediţie a Festivalului Timrock. „A fost un contact OK. Lumea mi-a zis că muzica mea e frumoasă. La vremea aceea mă inspiram din Compact sau Celelalte Cuvinte. Mai apoi, prin intermediul unor prieteni, am ajuns să ascult chestii de genul Amon Duul sau Grand Funk Railroad şi am început să ascult altceva“, îşi aminteşte muzicianul care a absolvit Secţia Istorie – Engleză a Universităţii de Vest din Timişoara, în 1995.

Povestea lui muzicală a continuat cu trupa Cardinal, alături de Florin Cvaşa, Don Romeo, Alin Achim şi Cristi Georgevici (Grogo). În 1993 melomanii au avut parte de primul album al trupei Neurotica, iar trei ani mai târziu, băieţii au scos un disc cu care Horea se mândreşte şi astăzi. „A fost cel mai frumos disc produs de regretatul Alex Boiţa Perin cu care şi acuma mă mândresc. Ideea lui Miţă (n.n. – Mihai Breazu, vocea trupei) de a-l aduce pe Alin Stoianovici cu acordeonul a fost de zile mari. Am avut turnee, concerte, momente foarte frumoase, am cântat în deschiderea unor concerte mari de tot“, îşi aminteşte Horea.

Poveşti memorabile cu ciocolată şi 50 de mililitri de vin

În viaţa fiecărui muzician există momente memorabile, unele din ele devenind adevărate legende urbane, graţie unor anumiţi factori. Unul din momentele şăgalnice din viaţa lui Horea include un episod în care diferiţi muzicieni au „atentat“ la tabletele de ciocolată cumpărate de el tocmai din Elveţia, în cadrul unui concert. „Am cantat la festivalul Transmitter din Austria, undeva la graniţa cu Germania şi Elveţia, în deschidere la Pitchisfter şi Sick of it All. Până acum doi ani eram un mare fan al ciocolatei. Fiindcă magazinele alimentare erau închise în Austria şi deschise în Elveţia, am dat o fugă în Ţara Cantoanelor, fiindcă era la trei kilometri. De acolo am luat zece table de ciocolată, pe care le-am dosit în frigiderul destinat protocolului formaţiilor. Evident, că după concert mă pregăteam la un festin, dar toată ciocolata a dispărut, muzicienii care au cântat au crezut că e la protocol şi au mâncat tot. O bună perioadă am fost ciuca mişto-urilor pe tema asta“, spune muzicianul. Contrar părerii generale cum că trupele de rock consumă musai cantităţi apreciabile de băuturi alcoolice, Horea nu a fost deloc „prieten“ cu acestea şi recunoaşte că a început să bea vin numai de vreo trei ani. „Era un pic ciudat să cânţi în trupe unde se bea. La un moment dat, când toată lumea era happy, eu eram responsabilul cu ţinutul în frâu. Nu-i vorba că mă simţeam exclus, ci pur şi simplu la mine era atâta de clar totul, iar băieţii cam bălăcăreau  nişte acorduri. Prima mea tentativă de a bea vin a fost cu trupa Neurotica în Oradea. Eu am comandat 50 de mililitri de vin, îmi imaginam că şi vinul se bea ca şi whisky-ul. De atunci, Florn (n.n. Florin Cvaşa) dacă vrea să mă facă de râs undeva, îmi cere 50 de vin“, spune Horea. De-a lungul carierei sale, muzicianul a fost „curtat“ de o serie de formaţii mari din Bucureşti.


„Am mers la Bucureşti, am cântat 36 de concerte cu A.G. Weinberger. Mi s-a mai propus să fac parte din Holograf, Proiect K1, Viţa de Vie sau Bere Gratis.N-am plecat din Timişoara din cauza matricei culturale. Sunt născut aici, am neamuri multe în Ardeal, iubesc foarte mult oraşul, chiar dacă Timişoara nu e mai e oraşul numărul unu. Cred că oamenii adevăraţi trebuie să stea aici. Nu trebuie să mergem toţi în Bucureşti sau în Germania“, spune el.

“Mi-am dorit foarte mult să câştig bani din muzica pe care o compun eu”

Horea Crişovan este actualmente ocupat până peste cap cu proiectul Fely & The Band, o trupă de cover-uri blamată de unii şi adulată de alţii. Proiectul s-a născut dintr-o întâmplare “semifericită”, după cum o cataloghează muzicianul. „Aveam o cântare la o firmă cu Kamelia Hora, care ne-a anunţat că nu mai poate să vină. Împreună cu Florin Cvaşa ne-am dus la karaoke să căutăm voci. Am dat peste Diana Hetea, dar n-am mai cântat cu ea. George Hora ne-a spus că prietena lui de atunci ştie să cânte şi am rămas mască atunci când am auzit cum cântă Fely Donose“, spune Horea, care admite că nici prin cap nu i-a trecut atunci că acest proiect va avea un aşa succes. „Oamenii sunt comozi. De ce să ascultăm lucruri noi când avem totul pe tavă? Aşa cum fac DJ-eii medley-uri, şi noi combinăm mai multe piese. E «having fun», nu demonstrăm nimic. Râdem un sfert din concert, e o bună dispoziţie generală, ne simţim foarte bine între noi“, adaugă Horea, care admite că la ora actuală acesta e cel mai constant şi bănos proiect al său. „Cele mai mari sume la concerte le-am câştigat cu Ilie Stepan. Fiind un proiect deosebit, am putut să cerem sume mari. Mi-am dorit foarte mult să câştig bani din muzica pe care o compun eu, dar se pare că e o şansă destul de mică în zilele noastre“, spune el.

În opinia sa, proiectul numărul unu îl reprezintă trio-ul în care cântă alături de Teo Milea, Mario Florescu şi, ocazional, Victor Miclăuş. Horea pregăteşte de mai mult timp un disc semi-live cu compoziţii proprii şi a iniţiat un proiect cultural numit My Real Trip. „Proiectul conţine şi nume internaţionale, e vorba de basistul lui John Mc Laughlin, Dominique di Piazza. Ar mai fi Decebal Bădilă, l-aş vrea şi pe Dixie Krauser, ar fi şi Mario Florescu. Am aplicat pentru un concurs la Ministerul Culturii, am ieşit pe locul 14 pe ţară, din câteva mii, dar din păcate doar 11 proiecte au fost susţinute financiar. N-am renunţat la idee“, adaugă el. Pe lângă întâlnirile “de gradul trei” cu diverşi muzicieni foarte mari, unul din momentele cu care Horea se mândreşte este acela în care Aura Urziceanu i-a dat un telefon şi l-a invitat să cânte alături de ea la Festivalul de Jazz de la Gărâna. „Un alt moment deosebit a fost acela în care am realizat că muzica scrisă de mine contează şi că aduce fericire. Primesc mailuri de la oameni care îmi spun că piesele mele sunt pe repeat la unii oameni acasă şi asta mă face fericit“, spune el.

Un banc “real”

În opinia lui Horea, scena locală de muzică se împarte în mai multe „felii“. „Cea mai bogată e scena de cover-uri, unde toţi îşi fac o gaşcă, unde apar vocalişti de care n-am auzit în viaţa mea, iar trupele astea umplu cluburile. Mai există şi scena de muzică mai underground, cu Blazzaj, Persona, Bio sau Egocentrics, care are un public de bun simţ.  Ar mai fi şi scena de muzică foarte serioasă. E o muzică mai la patru ace, strict instrumentală. Când cânt cu Ilie Stepan, oriunde umplem cu oameni. Ar mai fi şi scena simfonică, de unde pleci cu muzică frumoasă în suflet“, spune Horea, care e implicat, printre altele, şi în proiectul Mozart Rocks.

În ceea ce priveşte orgoliul exacerbat al unor muzicieni locali, muzicianul crede că o bună vină pentru această situaţie e reprezentată de faptul că la noi nu prea există industrie muzicală. „Nu-mi place să mă laud. Am făcut întotdeauna diferenţa între ceea ce sunt eu şi orgoliu. Orgoliul este cancerul ego-ului, m-au învăţat treaba asta Tony Kuhn şi Bujor Hariga. Dacă eram orgolios, eram la al optulea disc care semăna foarte mult cu primul. Chestia asta se întâmplă pentru că nu avem o industrie şi oraşul e limitat. Mai demult trebuia să am cinci formaţii ca să trăiesc din muzică“, spune el. Având în vedere că în zilele noastre, graţie fuziunii, chitariştii de rock au devenit şi de jazz şi viceversa, Horea crede că lucrurile acestea sunt cât se poate de normale şi a ţinut să amintească un banc cât se poate de cinic, dar „real“. „Chitaristul de rock cântă trei acorduri în faţa a 3000 de oameni. Cel de jazz cântă 3000 de acorduri în faţa a trei oameni“.

2 COMENTARII

  1. Zoli, mutumesc pentru interviu. Vreau sa rectific un singur lucru din articol,probabil nu m0am exprimat asa cum trebuie.Defapt nu am refuzat Holograf. A fost o propunere indirecta prin Mihai Breazu( bassistul grupului Neurotica) de a fi luati amandoi la pachet si furati din Neurotica in 1995.Nici nu mai stiu de catre cine din Holo.,..Sau Dan sau Tonio..Ne-am decis ca acasa e mai bine.

Lasă un răspuns la Anton Sailer Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.