Şirul supărărilor edilului şef Nicolae Robu continuă. Dacă de la instalarea în funcţia de primar acesta a asmuţit Poliţia Locală pe oamenii străzii, pe cei care parchează neregulamentar şi pe cei care nu îşi îngrijesc imobilele, astăzi edilul şef a făcut noi ameninţări cu amenzi.
Sub forma avertisment, Robu le-a transmit timişorenilor „să îşi tundă vegetaţia din faţa caselor şi din faţa blocurilor să îşi amenajaze frumos spaţiile respective pentru că noi nu dorim să aplicăm oamenilor amenzi. Dar dacă vom constata că nu se respectă această obligaţie cetăţeneaescă de a menţine un aspect civilizat în faţa proprietăţii atunci vom fi obligaţi să aplicăm şi amenzi. Fac un apel să intervină pentru a face oraşul frumos şi a evita primirea de amenzi”. Legat de unele terenuri din oraş care arată rău şi pe care timişorenii cred că primăria nu intervine, Robu a detaliat că „există multe proprietăţi private sau terenuri care aparţin statului român sau muncipalităţii Timişoarei pe care noi nu putem interveni putem doar să amendăm proprietarii. Ar fi ilegal să intrăm pe un teren care nu este al primăriei”. Sancţiunile sunt cuprinse cuprinse între 500 şi 1.000 de lei pentru persoane fizice şi 1.000 şi 2.500 de lei pentru persoanele juridice.
deci treaba primariei este sa aplice amenzi….nu sa amenajeze aceste spatii….as avea totusi o intrebare,….”fata casei” de unde pana unde se intinde ???
buna intrebare Theo; ce inseamna fata casei? aceasta fata a casei nu este domeniu public si nu se plateste un impozit, Nea Amenintatoru?!
pina acum (inclusiv anul asta) o firma trimisa si platita de primarie a tuns iarba din jurul blocului. acum citiva ani o firma platita de primarie a adus gazon gata crescut (rulou) dar dupa citeva luni, pt ca nimeni nu l-a udat (adica ala de sus) a fost uscat. bani aruncati. doresc sa stiu incepind cu ce data primaria nu o sa mai tunda iarba din jurul blocului.
Poate ar trebui sa arunce o privire prin spatele Primariei pe care o conduce. E depozit de materiale de constructii si gunoaie acolo.
cat de prosti pot fi unii. il atacati pe niste chesti absolut normale in orice tara europeana si pe chestii serioase cum sunt terasele in parcuri va faceti ca ploua!