p>
Noroc chior pentru pasagerii unui Peugeot 206 care s-a dat peste cap astăzi într-un șanț de pe marginea șoselei care leagă Timișoara de Săcălaz. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 18.15. Șoferul, în vârstă de 25 de ani, a intrat tare într-o curbă și a pierdut controlul volanului, ieșind de pe șosea în apropierea locului unde era o cruce care marca o tragedie rutieră. Mașina a ajuns în șanțul adânc de pe marginea drumului, întorcându-se cu roțile în sus. Norocul șoferului și a pasagerei a fost că viteza mașinii a fost mult diminuată de vegetația înaltă de pe margine. Cei doi au scăpat nevătămați, ieșind fără probleme din autoturism. Șoferul le-a povestiti polițiștilor de la Rutieră că nu a mai putut controla mașina. Pentru orice eventualitate, cei doi au fost transportați la Spitalul Clinic Municipal. Echipajul de descarcerare a reușit să scoată mașina din șanț, însă aceasta este daună totală.