Belgradul începe să pună în aplicare acordul de normalizare a relaţiilor cu...

Belgradul începe să pună în aplicare acordul de normalizare a relaţiilor cu Priştina

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-875814757">

serbian_police

Poliţiştii sârbi din nordul Kosovo au început vineri închiderea comisariatelor ce depind de Ministerul de Interne sârb, măsură prevăzută în cadrul acordului dintre Belgrad şi Priştina, asupra normalizării relaţiilor lor.

„Comisariatul de poliţie de la Leposavici (nordul Kosovo), închis astăzi în confirmitate cu acordul încheiat între Belgrad şi Priştina”, la 19 aprilie, la Bruxelles, sub egida UE, a declarat pentru AFP comandantul poliţiei din nordul Kosovo, Radenko Nedeljkovici, refuzând să ofere mai multe detalii.

O sursă din cadrul poliţiei a precizat pentru AFP că alte trei comisariate ale poliţiei sârbe din această regiune ar trebui să fie închise până la 20 iunie.

În virtutea acordului, a cărui versiune neoficială a fost publicată de presă, sârbii vor numi şeful poliţiei regionale şi vor gestiona tribunalele, acolo unde sunt majoritari, totul „funcţionând în cadrul instituţiilor legale din Kosovo”.

Experţii de la Belgrad şi Priştina continuă să se reunească la Bruxelles sub auspiciul UE, pentru a discuta detaliile implementării acestui plan.

Acordul, chiar dacă este aprobat de Parlamentul sârb, se loveşte de opoziţia manifestată de o parte dintre sârbii din nordul Kosovo, care resping orice variantă în care sunt excluşi din sistemul constituţional şi legal al Serbiei.

Potrivit lui Nedeljkovici, o anumită incertitudine planează asupra situaţiei celor 800 de poliţişti sârbi din nordul Kosovo, Belgradul cerând ca aceştia să fie integraţi în cadrul poliţiei kosovare, în timp ce Priştina nu acceptă decât integrarea unui număr de o sută de poliţişti.

Acordul de la Bruxelles se referă la gradul de autonomie acordat celor 40.000 de sârbi care locuiesc în nordul Kosovo, o regiune sprijinită de Serbia, care scapă practic controlului Priştinei.

Punerea sa în aplicare este o condiţie principală impusă Serbiei în vederea aderării la UE, pentru stabilirea unei date de începere a negocierilor de aderare la blocul comunitar.

Belgradul cere obţinerea unei date în timpul următoarei reuniuni a Consiliului European, reunit la 27 şi 28 iunie.

Priştina speră să semneze un acord de asociere şi de stabilizare cu UE.

Kosovo şi-a proclamat în 2008 independenţa faţă de Serbia, nerecunoscută de Belgrad, însă progrese considerate altădată imposibile între Belgrad şi Priştina au fost atinse sub egida Bruxelles-ului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.