EXCLUSIV Scandal cu plecarea portarului Eduard Pap de la ACS Poli: cum...

EXCLUSIV Scandal cu plecarea portarului Eduard Pap de la ACS Poli: cum se acuză tatăl jucătorului și Marcel Băban, fondatorul Școlii de fotbal de la Jimbolia

3
DISTRIBUIȚI
FOTO: ADRIAN PÎCLIȘAN

În plin proces al testărilor de jucători și al pregătirilor pentru Liga I, un scandal dintre un jucător și reprezentantul său face ca cel puțin un loc pe lista de transferuri de la ACS Poli să rămână sub semnul întrebării. Astfel, tânărul portar Eduard Pap ar putea să nu mai plece la Târgu-Mureș, așa cum anunțase clubul săptămâna trecută, ci să rămână la Timișoara. Transferul perfectat de reprezentantul jucătorului, Marcel Băban, fondatorul Școlii de fotbal cu același nume de la Jimbolia, nu este în acord cu dorințele lui Pap, susține tatăl acestuia, Adrian Pap, care a mai spus că Băban nu are, legal, niciun drept asupra tănârului portar având în vedere că nu au semnat vreodată un act.

“Suntem foarte deranjați că apar în presă tot felul de minciuni spuse de Marcel Băban. Nu are nicun fel de contract cu Edi, pentru că asta ar fi însemnat că trebuie să-i plătească indemnizație de efort, echipament și ghete”, a dezvăluit, pentru PRESSALERT.ro, tatăl portarului, Adrian Pap. “Este adevărat că Edi a avut oferte de la UTA și de la Târgu-Mureș, dar el vrea să rămână la Poli, pentru că a ales cu sufletul, și nu a ales banii. Marcel Băban are un caracter infect și încearcă, în ultimele zile ba să-i denigreze pe cei de la club la Edi, ba să-l denigreze pe Edi la cei de la club”, a spus, revoltat, Pap. Acesta susține că reprezentanții ACS Poli îl doresc pe jucător și că le-ar părea rău să-l piardă. “Valentin Velcea a fost foarte supărat când a citit că Edi vrea să plece. Ne-a chemat sâmbătă să discutăm. I-am spus lui Băban să aducă actele, însă el a spus că nu trebuie să vină să dovedească nimic. Atunci și Edi a spus că vrea să vadă actele, în caz că a semnat ceva și nu-și amintește”, a mai spus tatăl portarului.


Adrian Pap a mai menționat discutatul transfer la Vaslui și cum fiul său a negociat în iarnă cu Corneliu Porumboiu timp de opt ore în birou. “La sfârșit, Porumboiu s-a enervat și a zis: cine te crezi? Te crezi vreun Casillas?”, a povestit tatăl jucătorului. Motivul, spune acesta, pentru care Băban nu vrea să-l lase la ACS Poli este că Băban are ceva cu cei din club. “Băban spune că îl ia de acolo pentru că nu i se garantează lui Eduard un post de titular, dar asta nu este o pretenție a lui Edi”.

Contactat de PRESSALERT.ro, Marcel Băban dă vina pe lipsa de hotărâre a tânărului pentru situația creată. El însă a evitat să răspundă concret la întrebatrea dacă are sau nu un contract semnat cu Pap. “Vineri, Eduard și tatăl său au fost de acord ca jucătorul să meargă la Târgu-Mureș și mi-au spus să vorbesc cu Călin Rosenblum (manager sportiv la ACS Poli – n.r.) că băiatul vrea să plece. Ei și-au dat cuvântul și cuvântul este mai important decât orice semnătură. După două ore, ei s-au dus la club, fără să mă anunțe, și au spus că vor ca Eduard să rămână la ACS Poli”, și-a expus varianta Băban. Acesta a punctat că toată această situație s-a creat din cauză că băiatul este nehotărât, iar “tatăl ar fi bine să-și vadă de construcții”. “Ei au venit la mine și i-au făcut jegoși pe cei de la ACS Poli, că după patru etape l-au scos din poartă. Eu am avut o discuție personală cu Vali Velcea (antrenorul ACS Poli – n.r.) care mi-a spus că Pap nu va fi titular la echipă. Iar eu îmi văd de interesul jucătorului și îl trimit la echipa unde să apere, nu să stea pe bancă. Din cauză că e nehotărât, a apărat numai patru meciuri. Ceea ce face el acum este o țigănie de la sat”, a încheiat Marcel Băban.

Antrenorul ACS Poli, Vali Velcea, a declarat, pentru PRESSALERT.ro, că îl vrea pe Pap la echipă și a confirmat că tânărul portar nu va prinde post de titular. “I-am spus lui Pap că îl doresc, dar este adevărat că vrem să aducem un alt portar, cu experiență. Pap, dacă vrea să rămână la Timișoara, probabil știe care sunt condițiile aici. Știe care este situația la alte echipe și probabil că a fost mințit ani de zile că va fi dus la diverse echipe unde nu a fost dus. Ar fi mult mai bine pentru Pap dacă noi am avea o echipă a doua, dar în momentul acesta nu e nimic clar”, a spus antrenorul.

Eduard Pap, care are deja 18 ani împliniți, a spus că totul a fost o neînțelegere. “I-am spus lui Băban că o să mă gândesc dacă mă duc la Târgu Mureș. Nu i-am spus că mă duc sigur. Dar eu oricum vreau să rămân la ACS Poli și mâine o să semnez pe trei ani. Nu știu dacă tatăl meu i-a zis sigur că mă duc sigur la Târgu Mureș, dar nu tatăl meu decide, ci eu. Băban vresa să mai obțină ceva de pe urma mea, dar va mai obține doar grila de formare”, a declarat tânărul. Eduard Pap a semnat cu ACS Poli la sfârșitul lunii februarie, după mai multe tergiversări.

3 COMENTARII

  1. Să rămână la Poli, ne putem ajuta reciproc. Şi Pantilimon a fost rezerva lui Marius Popa o lungă perioadă şi azi e departe …
    La 18 ani nimeni nu e titular în poarta unei echipe de Liga I.

Dă-i un răspuns lui acs Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.