Urmărit internațional pentru fraude în Germania, prins la Timișoara. Ce schemă de...

Urmărit internațional pentru fraude în Germania, prins la Timișoara. Ce schemă de înșelătorii folosea

0
DISTRIBUIȚI

euro 50

A făcut înșelăciuni în Germania și a fost prins de polițiști aproape de casă. Un bărbat de 43 de ani, din Jimbolia, urmărit internațional, a fost depistat ieri la Timișoara și reținut pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cu propunere de arestare preventivă.

Pe numele lui Constantin N.


A fost emis un mandat european de arestare pentru înșelăciune în formă continuată. Bărbatul este suspectat că, împreună cu alte două persoane, a format un grup infracțional organizat care a comis mai multe fraude. Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2010- martie 2011, acesta a racolat români pe care i-a dus în Germania, iar aici i-a pus să își deschidă conturi fictive, iar mai apoi le-a folosit cardurile pentru diverse tranzacții. Astfel, cei care participau la această operațiune foloseau cardurile pentru a cumpăra, pe credit, electronice sau telefoane mobile. Potrivit procurorilor, timișeanul a recrutat, în cel mult trei săptămâni, 24 de persoane în acest scop care, pentru activitățile lor, au primit între 250 și 300 de euro. Suspectul era și el remunerat cu 70 – 100 de euro.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.