Gigi Becali a vrut să se înscrie pentru admitere la Teologie, dar...

Gigi Becali a vrut să se înscrie pentru admitere la Teologie, dar n-a primit acordul Arhiepiscopiei

1
DISTRIBUIȚI

gigi_becali___anunt_candidatura_37032500

Gigi Becali a vrut să se înscrie pentru admiterea la Facultatea de Teologie a Universităţii Bucureşti, însă nu a primit acordul necesar de la Arhiepiscopie, deoarece se află în detenţie, iar instituţia de învăţământ superior are numai cursuri de zi, potrivit unuia dintre avocaţii săi. Binecuvântarea Arhiepiscopiei Bucureştilor era obligatorie la înscrierea pentru admitere, care s-a încheiat joi, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, a precizat că, potrivit legilor în vigoare, persoanele private de libertate nu pot urma cursurile unei facultăţi decât la formele de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă. Aceste forme nu există însă la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Bucureşti, care are exclusiv învăţământ la zi.


„Gigi Becali nu s-a înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti”, a conchis părintele Stoica. Dacă ar fi fost acceptat să dea admitere, Becali ar fi trebuit să susţină ieri prima probă de concurs – evaluarea aptitudinilor socio-umane. În CV-ul aflat pe site-ul Camerei Deputaţilor, finanţatorul Stelei a menţionat, la rubrica Studii şi specializări, Liceul „Iuliu Maniu” din Bucureşti, 1973-1978.

În 20 mai, Becali a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină. Cei trei au fost încarceraţi în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferaţi la Penitenciarul Jilava.

Becali mai are două condamnări definitive, dispuse anul acesta tot de instanţa supremă, respectiv una de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina, şi una de trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Gigi Becali şi-a pierdut mandatul de deputat în urma condamnării sale definitive. Camera Deputaţilor a aprobat în 5 iunie, prin vot, vacantarea locului de deputat al lui Becali.

1 COMENTARIU

  1. Doamne, s-a sucit lumea cu susul-in-jos cum sa studieze la facultate semidocul asta jiji=satan! Daca se inscria la Teologie ortodoxa atunci BOR poatea fi desfiitat (ce?? dupa ce furi pe apucate si te lauzi cu niste arginti care-i aruci saracilor, te iarta Bumul Dumnezeu ca vezi te rogi sau cere si ti se va da???)

Dă-i un răspuns lui jiji-satan@yahoo.com Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.