p>

Emoţii, din nou, pentru absolvenţii de liceu care nu au reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat în prima sesiune. Astăzi încep probele scrise ale „examenului maturităţii” cu materia la care au picat cei mai mulţi liceeni. 1.486 de candidaţi s-au înscris la proba scrisă la Limba şi Literatura Română, iar absolvenţii vor fi evaluaţi în şase centre de examen. La fel ca la prima sesiune a Bacalaureatului, elevii vor fi supravegheaţi cu camere video. Examenul începe la ora 09.00, iar candidaţii vor avea la dispoziţie trei ore ca să rezolve cele trei subiecte primite. În total, în judeţul Timiş s-au înscris pentru sesiunea din toamnă a examenului de Bacalaureat peste 2.400 de absolvenţi de liceu, dintre care 1.589 sunt din promoţia 2013, iar restul din promoţiile anterioare.
UPDATE 1 Elevii care au susținut astăzi proba scrisă la Limba și Literatura română au avut de rezolvat trei subiecte. Primul a fost compus din mai multe cerințe pe baza unui text la prima vedere, al doilea a fost redactarea unui text argumentativ, de 15 – 20 de rânduri, pe tema importanței comunicării într-o echipă, iar al treilea subiect a fost scrierea unui eseu despre relația dintre două personaje într-o comedie.
UPDATE 2 Patru elevi au fost eliminați de la proba de astăzi a Bacalaureatului, în trei centre de examinare din Timișoara și unul din Lugoj. Doi dintre ei au fost prinși încercând să copieze cu telefonul mobil, iar ceilalți doi aveau ciorne. Potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean Timiș, 300 dintre tinerii înscriși la examenul de astăzi au lipsit.
UPDATE 3 Iată baremele de corectare pentru proba de astăzi: