Câte microbuze școlare pentru micuții de la sate ar putea ajunge în...

Câte microbuze școlare pentru micuții de la sate ar putea ajunge în Timiș

0
DISTRIBUIȚI

elevi-navetisti

Veşti bune pentru copiii din Timiş care fac naveta. Există şanse mari ca judeţul nostru să primească 20 de microbuze şcolare noi, după ce ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat că vor fi achiziţionate cel puţin 600 de autovehicule pentru transportul elevilor din mediul rural. Ministrul Pricopie declara că au fost identificaţi banii necesari, aproximativ 76 de milioane de lei, astfel că după ce va fi lansată licitaţia, microbuzele şcolare vor fi achiziţionate de către Ministerul Dezvoltării. Aurelian Sima, inspector şcolar adjunct, a afirmat că, în acest moment, în judeţul Timiş există 170 de microbuze şcolare, dar încă nu ştie cât de funcţionale sunt.


„Unele microbuze sunt achiziţionate de Consiliul Judeţean Timiş, altele de către Ministerul Educaţiei. Mai este nevoie de microbuze şcolare în judeţul nostru şi în acest sens noi am făcut o cerere spre minister în care am cerut 20 de autovehicule. În perioada următoare vom discuta cu primarii ca să vedem în ce stare sunt microbuzele pe care le avem”, a explicat inspectorul adjunct Aurelian Sima.

În timp ce în judeţul Timiş este nevoie de cel puţin 20 de microbuze şcolare noi pentru transportul elevilor, în Teremia Mare autovehiculul stă încă nefolosit după scandalul iscat între primarul comunei şi directorul şcolii gimnaziale din localitate. Microbuzul şcolar atribuit de către Ministerul Educaţiei se află la Primăria Teremia Mare, care refuză să-i transporte pe elevi la şcoală, în acest sens există şi un proces pe rol la Judecătoria Sânnicolau Mare. Totuşi, pentru ca cei 62 de elevi navetişti din Teremia Mică să poată merge la şcolile din Teremia Mare şi Nerău, Consiliul Judeţean Timiş  a oferit Şcolii Gimnaziale Teremia Mare un alt microbuz, până la soluţionarea conflictului dintre primar şi directorul şcolii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.