CIA recunoaşte, în premieră, existenţa controversatului poligon numit Zona 51

CIA recunoaşte, în premieră, existenţa controversatului poligon numit Zona 51

0
DISTRIBUIȚI

President George W Bush visits CIA Headquarters, March 20, 2001.

Agenţia Centrală de Informaţii din Statele Unite a recunoscut, în premieră, existenţa poligonului militar secret Zona 51, într-un document declasificat despre programul avioanelor de spionaj U-2, relatează BBC News online.

Documentele declasificate, obţinute de o instituţie universitară americană, descriu achiziţionarea, în 1955, a terenului din statul Nevada destinat testării avioanelor de spionaj.


Contractul de concesionare a terenului a fost semnat personal de preşedintele SUA din acea perioadă, Dwight Eisenhower.

Terenul deşertic a fost ales pentru că este situat în apropiere de un complex de teste nucleare.

„Programul avionului U-2 era strict secret”, explică jurnalistul Chris Pocock, de la BBC. Avioanele de tip U-2, destinate spionării URSS în timpul Războiului Rece, sunt folosite în continuare de Forţele Aeriene americane.

 Documentele, declasificate la cererea Universităţii George Washington, precizează că „testarea avioanelor U-2, în anii 1950, la altitudini mult mai mari decât cele la care zburau aeronavele comerciale, a declanşat numeroase sesizări referitoare la obiecte zburătoare neidentificate (OZN)”.

„La acea vreme, nimeni nu credea că un avion cu echipaj uman putea zbura la altitudini de peste 20.000 de metri”, notează experţii Gregory Pedlow şi Donald Welzenbach.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.