Pesedistul şef Bojin anunţă când începe reevaluarea directorilor de deconcentrate

Pesedistul şef Bojin anunţă când începe reevaluarea directorilor de deconcentrate

3
DISTRIBUIȚI

titu bojin congresŞeful  PSD Timiş, Titu Bojin,  a anunţat că  începe reevaluarea şefilor de deconcentrate şi de instituţii puşi în funcţie de USL din 20 august.


  „Vom începe cu cei de la PD-L şi vom continua cu toate partidele. Nu vom ţine cont că un director face parte dintr-un partid sau altul, important este dacă a reuşit sau nu să facă performanţă. Acolo unde vom constata că sunt probleme, vom face demersuri la nivel de ministere pentru operarea schimbărilor necesare”, anunţa Bojin  la începutul acestei luni.   Supărarea PSD-istului a pornit de la faptul că  partidul pe care îl conduce a avut pretenţii la postul de şef al Spitalului Judeţean Timişoara după ce postul a fost vacantat prin numirea fostului director Ciprian Bogdan  ca membru în consiliul de admnistraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, dar postul a ajuns la tot la un liberal.  Bojin a dat asigurări că procesul de analiză va fi unul rapid şi că în luna septembrie ne putem aştepta la schimbări.

 

3 COMENTARII

  1. Asta a anuntat si anul trecut,tot pentru cunoscatori.Fratilor,marcati banul sau va schimb.
    Poate il schimba si pe directorul de la ape ca nu a cotizat suficient.

  2. Astia de cand au venit nu au schimbat pe nimeni, au luat de bun pe cei din PDL. Pai atunci de ce am votat schimbarea, daca cei din pdl au fost competenti ?!! O gramada din uslisti sunt nemultumiti ca au facut campanie electorala pt ponta, bojin and company si au ramas cu buza umflata dupa alegeri.

  3. Batem palma cu dusmanul,nea Titu?Am intiparite si acum vorbele lui nea Ilie:”Senatorul Ilie Sârbu: „Nu avem voie să uităm niciodată răul făcut de PDL”,sau un popoviciu,ostaficiuc, samartinean,au alt statut!?!

Dă-i un răspuns lui Mihai Mihaila Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.