Ce a descoperit Robu despre câinii vagabonzi din Timișoara urmărindu-i din mașină

Ce a descoperit Robu despre câinii vagabonzi din Timișoara urmărindu-i din mașină

4
DISTRIBUIȚI

robu maini 14

Nicolae Robu se gândeşte să ia măsuri serioase astfel încât în Timişoara să nu aibă loc o tragedie asemeni celei din Bucureşti, unde un copil de doar patru ani a fost sfâşiat de câinii de pe stradă. „Este de coşmar, nu-mi pot închipui să se ajungă într-o astfel de situaţie niciunde în România.


Această tragedie ar trebui să le dea de gândit celor care tratează problema câinilor cu superficialitate. Nu trebuie să se întâmple tragedii ca să luăm măsuri”, a declarat, astăzi, primarul Timişoarei. Edilul şef a adăugat că nu este prea mulţumit de măsurile care s-au luat în oraşul de pe Bega pentru limitarea numărului câinilor vagabonzi, iar după aprecierea lui „întâmplătoare, pentru că văd câinii din maşină, când merg pe jos”, peste jumătate au fost sterilizaţi. Primarul Timişoarei nu înţelege de ce cetăţenii nu au venit să-şi sterilizeze animalele gratuit în momentul în care clinica mobilă a fost în cartierul lor. Doar 25 de proprietari de animale şi-au sterilizat câinele la clinica mobilă din fiecare cartier. Până în acest moment, municipalitatea nu a aplicat nicio amendă proprietarilor care deţin câini care nu sunt de rasă nesterilizaţi.

4 COMENTARII

  1. Cel mai bine ar fi sa se creeze un fond de asigurare pentru cei care au animale de companie inregistrate – de exemplu, 100 de euro pe an per animal. Obligatoriu. Prin lege. Atunci sa vedem cine si cat de mult ii iubeste pe acesti caini.
    In plus, asigurarea ar functiona ca orice alta asigurare si ar acoperi macar o parte din daunele provocate de asemenea incidente.

  2. Problema cainilor vagabonzi,a fost rezolvata cu brio si curaj de nemti.Nu trebue decat sa-l copiat.Dati exemplu antregii tari,altminteri trebue sa credem,ca un caine are mai multe drepturi an romania decat o viata de om.Ma pe sleau,un caine are dreptul sa omoare un om,iar un om nu are dreptul de a omora un caine.Punct.

    • Î din i există şi se foloseşte în limba română domnule charly, mi-au trebuit câteva clipe să pricep comentariul dvs. cu nemţii.

Dă-i un răspuns lui charly Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.