Avizul DIICOT al comisarului șef Berbeceanu, retras acum 10 zile de procurorul...

Avizul DIICOT al comisarului șef Berbeceanu, retras acum 10 zile de procurorul general al României. Vezi ce spune șeful DIICOT despre întâlnirile cu șeful BCCO Alba Iulia

1
DISTRIBUIȚI

berbeceanu cu mascati

Comisarului șef Traian Berbeceanu, șeful Brigăzii de combatere a crimei organizate Alba Iulia, i-a fost retras avizul DIICOT i-a fost retras, în urmă cu zece zile, de către procurorul generalal României Tiberiu Nițu, la propunerea șefului DIICOT Alina Bica, a dezvăluit, astăzi, luju.ro. Ulterior, procurorii DIICOT Alba Iulia au descins la locuința acestuia și la alți doi suspecți de evaziune, Berbeceanu fiind arestat de Curtea de Apel Alba Iulia pentru favorizarea infractorului. Alina Bica a confirmat informația susținând că decizia a fost luată după ce un memoriu de 43 de file, întocmit în iunie 2013 de procurorii DIICOT Alba şi transmis Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost verificat.

Șeful DIICOT, Alina Bica, a confirmat și că s-a întâlnit cu comisarul șef  Berbeceanu la solicitarea acestuia. „Pe la sfârsitul lunii august am avut aceasta întrevedere cu domnul comisar Berbeceanu, la care a participat și unul dintre adjuncții mei, iar domnul comisar mi-a adus la cunoștință unele aspecte ce țineau de management și de comunicarea cu procurorul șef ST Alba, Mureșan, dar nu mi-a lăsat niciun memoriu și nu mi-a relatat nimic legat de vreo posibilă faptă de corupție a acestuia sau a altor colegi de la Alba. De altfel, eu îl mai întâlnisem pe dumnealui și la Iași, în luna iunie a acestui an, și atunci mi-am exprimat nemulțumirea cu privire la întâlnirile sale cu fiul lui Simota, care era monitorizat într-un dosar de trafic de droguri al DIICOT.


Domnul comisar Berbeceanu nu se afla la prima abatere și, pe încălcarea deontologiei, i s-a mai atras de doua ori atenția de către fostul șef DIICOT, Codruț Olaru, pe două lucrări, atenționări ce țineau de nerelizarea unui management pozitiv!”, a declarat Bica pentru luju.ro. Ulterior reţinerii lui Berbeceanu, a apărut o scrisoare adresată de acesta colegilor săi  în care susnţine că este o victimă a procurorilor şi serviciilor secrete şi îi acuză pe procurorii DIICOT Alba Iulia de mai multe încălcări ale legii şi vorbeşte de spre un raport trimis în urmă cu trei luni condugerii IGPR cu problemele semnalate.

Informația privind întâlnirile lui Berbeceanu cu fiul lui Simota vin în completarea celor dezvăluite în referatul cu propunere de arestare preventivă, unde se vorbește pe larg despre protecția acordată de șeful BCCO Alba Iulia lui Litera, cel care a fost arestat într-o operațiune  în care procurorii DIICOT nu au lucrat cu cei de la „Crimă Organizată”. “Deşi nu s-au mai efectuat cercetări în ce-l priveşte pe Litera Constantin Cristian, Berbeceanu Traian a ţinut constant să-i amintească acestuia despre existenţa dosarului şi despre faptul că ştie că el vinde droguri, arătându-i că-l are la mână, modalitate prin care l-a determinat pe Litera Constantin  Cristian să devină informatorul său şi mai mult de atât, să-i comunice lui Berbeceanu Traian toate activităţile sale infracţionale  şi a membrilor grupului său precum să şi transmită diferite mesaje la solicitarea lui Berbeceanu Traian menite să creeze tensiuni între grupările interlope violente din jud. Hunedoara. (…) Litera Cristian i-a spus lui Bercenu Traian despre implicarea lui Simota Alin care comanda agresiunile, precum şi despre bătăile şi şantajele organizate asupra părţilor vătămate Gherasim Paul, fotbaliştilor de la Jiul Petroşani şi chiar asupra unei persoane bătute la Bucureşti la solicitarea soţilor Biriescu – Dragodan. Răspunsul lui Berbeceanu Traian la relatarea acestor aspecte infracţionale a fost fie de genul “lasă că nu ţi se întâmplă nimic că nu sunt probe” sau a râs, întrebându-l pe Litera cu referire la soţii Biriescu, dacă Biriescu Anişoara i-a cerut expres să bată victima din Bucureşti, pe nume Dragodan, aşa de tare. Litera i-a răspuns afirmativ”, au acuzat procurorii.

„Întrebată dacă au fost aspecte negative descoperite de DIICOT central cu privire şi la procurori de la ST DIICOT Alba, Alina Bica a arătat ca s-a făcut o evaluare în ce priveşte activitatea procurorului Cean, descoperindu-se anumite atitudini nepotrivite şi întârzieri în aplicarea unor măsuri operative şi în acel moment acesta şi-a facut cerere de plecare din structură. La ora actuală, procurorul Sergiu Cean lucrează la Parchetul Tribunalului Alba. „Cu siguranţă, dacă şi procurori DICOT au încalcat legea, vor fi traşi la răspundere!”, a declarat Alina Bica pentru Luju.ro.

1 COMENTARIU

  1. Contactul cu informatorii si sursele de informatii se numeste munca calificata de politie.Vai de ei procurori facuti la apelul bocancilor.Nimeni nu iti da informatii gratis.Este normal ca trebuie sa primeasca ceva in schimb.SI protectia unui gainar marunt contra informatii ce privesc crima organizata este perfect normal in orice tara din lumea larga.Cu exceptia Romaniei,unde procurorii din birou au impresia ca informatorii stau la coada la usa politiei ,si dau informatii din spirit civic.
    S-a reusit tragerea pe linie moarta a unui politist adevarat.Bravos.

Dă-i un răspuns lui Andrei Saguna Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.