Israelul avertizează că ar putea ataca Iranul, în contextul în care specialişti internaţionali afirmă că regimul islamist de la Teheran ar putea avea în circa o lună suficient uraniu purificat la nivelul necesar fabricării unei bombe atomice.
Institutul american pentru Ştiinţă şi Securitate Internaţională a anunţat într-un raport că Iranul ar putea produce în aproximativ o lună suficient uraniu îmbogăţit pentru fabricarea unei bombe nucleare, informează ziarul USA Today.
Zilele trecute, un parlamentar iranian anunţa că regimul de la Teheran a suspendat momentan activităţile de purificare a uraniului până la nivelul de 20 la sută, în contextul acuzaţiilor Occidentului referitoare la componenta militară a programului nuclear iranian.
„A fost suspendată producţia pentru că nu este necesar uraniu purificat la nivelul de 20%”, afirma Hossein Naqavi Hosseini, purtătorul de cuvânt al Comisiei parlamentare pentru Afaceri Externe.
Însă, duminică, un alt deputat iranian, Alaeddin Boroujerdi, preşedintele Comisiei parlamentare pentru Securitatea naţională, a declarat că activităţile de îmbogăţire a uraniului la nivelul de 20% continuă.
Israelul, Statele Unite şi mai multe ţări occidentale suspectează Iranul că încearcă să fabrice arme nucleare sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzaţiile.