Băsescu: „Ponta şi Antonescu sacrifică interesele de credibilitate ale României pentru interesele...

Băsescu: „Ponta şi Antonescu sacrifică interesele de credibilitate ale României pentru interesele lor interne”. Ce spune despre pactul de coabitare

1
DISTRIBUIȚI

basescu_2_47255000

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Palatul Cotroceni, că Victor Ponta şi Crin Antonescu, actorii loviturii de stat din 2012, au demonstrat de la semnarea acordului de coabitare că nu au înţeles nimic din ce au făcut în vara anului trecut.

DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI

Despre şedinţa CSM

– Felicit CSM pentru promptitudinea cu care a răspuns cererii unui procuror de a-i apăra reputaţia. Asta înseamnă că politicul nu poate face şi nu poate spune orice vrea.

Despre acordul de colaborare instituţională

– Am transmis CSM-ului o copie a acordului de coabitare, deşi acordul se află de pe 14 decembrie 2012 pe site-ul preşedinţiei.

– Mulţi se întreabă de ce a fost necesar acest acord. Vă aduceţi aminte reacţia cancelariilor străine în urma loviturii de stat din 2012. Din păcate, actorii loviturii de stat, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au câştigat zdrobitor alegerile.

– Atunci mi s-a parut rezonabil să întind o mână nu lor, ci României, pentru că ei au demonstrat, de la semnarea acestui acord de colaborare instituţională, şi până acum că n-au înţeles nimic din ce au făcut în vara anului 2012. Deci, amândoi sunt ca doi bebeluşi din punct de vedere al înţelegerii funcţionării unui stat democratic.

– Semnarea acordului a fost o soluţie care a fost singura care l-a făcut frecventabil numai pe cel care a semnat acest acord instituţional, şi anume Victor Ponta. Crin Antonescu este încă profund nefrecventabil, cum ar fi rămas şi Victor Ponta, dacă nu semna acest acord de cooperare care se referă la respectarea Constituţiei ţării şi a legilor ţării.

– Este nevoie să citez ce scrie în acord. La capitolul independenţa justiţiei scrie: Respectul pentru valorile constituţionale şi pentru instituţiile fundamentale ale statului, începând cu justiţia, care nu trebuie să fie atacată şi astfel delegitimată. Mi se pare că azi CSM a judecat un astfel de caz din partea semnatarului acestui act.

– Un alt punct: numirea în funcţia de Avocatul Poporului a unei persoane independente

– Domnul Ghiţă trebuie să purceadă la cumpărarea unei televiziuni care să-i servească lui Ponta. Din păcate, am înţeles că abia azi Avocatul Poporului a anunţat că va analiza acest caz.

– Aceşti oameni nu vor respecta nici constituţia, nici legile, la fel cum nu au respectat constituţia şi legile când au pus în practică lovitura d stat eşuată din 2012.

Despre nominalizarea procurorilor

– Am susţinut fără rezerve ideea ca Executivul să fie eliminat din acest proces şi la fel cum este la judecătorii de la Înalta Curte de casaţie, CSM-ul să fie cel care face aceste propuneri.

– Era bine ca ministrul Justiţiei să aibă o discuţie cu mine pe nominalizări. Aş fi avut o singură întrebare: Ai ţinut cont de propunerea şefului instituţiei respective, fie că e DIICOT, DNA sau Parchetul General? Am susţinut propunerile care au avut susţinerea acestora din urmă şi am fost reticent la cele venite direct de la ministrul Justiţiei.

– Am o singură propunere, pentru un adjunct de şef de secţie, care a fost susţinut de Daniel Morar, şi căruia nu i-am dat rezultat. Am avut însă dubiile mele. Să sperăm că noile numiri vor clarifica lucrurile.

Despre politica externă

– Acordul obligă la consultarea preşedintelui la orice deplasare, atât la Consiliul UE, cat şi în deplasările individuale ale premierului.

– Singura deplasare la care am discutat a fost în cea în germania.

– Ponta a făcut greşeli în toate deplasările sale în străinătate.


Ponta a ţinut să se ducă în Azerbaidjan. Rezultatul a fost extraordinar: a pierdut Nabucco. A fost în Kazahstan, rezultatul a fost extraordinar: a cedat 400 de milioane de dolari din datoria faţă de România.

– Ponta s-a plimbat cu avionul. Nu-i puţin lucru să te dai cu avionul, eventual pe banii lui Ghiţă.

– Legat de declaraţiile privind Siria, Ponta a dat o lovitură puternică şansei noastre de a fi parte a soluţiei şi nu parte a problemei.

Despre acordul de coabitare

– Acordul a devenit parte a MCV-ului, cancelariile l-au luat în serios. Ceea ce vă spun cu certitudine este că pe punctul de cea mai mare sensibilitate, care este justiţia şi statul de drept, nu voi face nicio concesie. Pentru că înseamnă că împreună am semnat, că trecem sub tăcere tot ce se întâmplă în neregulă în şubrezirea statului de drept în România, în revenirea clienţilor politici, în funcţii de conducere, în parchete. Aşa ceva nu voi accepta.

– Ar fi dramatic să facem paşi înapoi, să revenim la vremea Stănoiu-Năstase&Co, acum, în 2013. Cei doi lideri au reuşit să decredibilizeze consistent progresele statului român din ultimii ani, prin atitudine, fapte, prin minciună. Limbajul dublu este catastrofal pentru România. Nu poţi să spui una la Paris şi alta la Bucureşti, una la Bruxelles sau alta în Parlamentul României. Oamenii aceştia sacrifică interesele de credibilitate ale României pentru interesele lor interne. Mint şi batjocoresc statul de drept, în principiu.

– Nu-mi voi menţine semnătura pe un acord prin care să-i minţim pe partenerii noştri. Nu pot sta în remorca unui mitomam, cum e Ponta, şi să fim amândoi etichetaţi. Ponta este un Oprescu de mai proastă calitate. Nici ăla nu face nimic şi tot cu şmecherii de pe malul Dâmboviţei. Se pare că Ponta nu este de pe malul Dâmboviţei şi este mai neevoluat.

– Când voi decide să-mi ridic semnătura, o voi face cu toată convingerea. Nu voi ezita să-mi retrag semnătura de pe un acord care a rămas gol.

Despre dosarul referendumului

– Am citit parte din rechizitoriu. Îl voi citi integral până mâine, pentru că el prezintă o epopee a furtului în campanie. Cu acelaşi mecanism au mai furat o dată, cel puţin în 2009, la alegerile prezidenţiale. PSD-ul a utilizat acelaşi mecanism de furt şi tot ei strigau: noi am furat mai puţin. În 2009 am ştiut că s-au întâmplat lucrurile acestea, dar nu am avut probe. Eu am avut atunci un singur reprezentant în secţiile de votare şi ştiu că şi atunci au fraudat masiv voturile.

– Nu Dragnea trebuie să fie ţinta, ci cum promovăm o legislaţie care să nu mai permită furtul la alegeri. DNA-ul ne-a făcut un serviciu extraordinar: a avut răbdarea să ancheteze un număr mare de secţii în care s-au făcut fraude. Întrebarea este: Suntem capabili să generăm o lege care să prevină fraudarea alegerilor, cel mai important act politic al cetăţeanului?

– Nu vreau să-i spun dosar politic, dar este un dosar care face o poză a celui mai important act politic dintr-un stat democratic: alegerile.

– Resping afirmaţiile că au fost anchetaţi cei care au votat pentru demitere. Nu, au fost anchetaţi cei care au încălcat legea. Cred că acest rechizitoriu, care aduce probe şi fapte, trebuie să servească pentru o nouă lege.

Răspunsuri la întrebări:

– Miercuri, aştept o analiză cinstită a acestui acord de cooperare interinstituţională, care să se finalizeze cu un document agreat de ambele părţi, care să constate nerespectările din acord. Pe urmă îl voi vedea eu şi premierul şi ni-l vom însuşi sau nu. Dar, dacă nu va fi o analiză cinstită, foarte greu să mergem mai departe. Foarte greu.

– S-au întâmplat şi lucruri bune, s-a ţinut cont de acord în unele aspecte.

– Efectele denunţării pactului sunt decredibilizarea României. Denunţarea lui de o parte trebuie făcută dacă a rămas fără conţinut. Dacă nu l-aş denunţa, aş fi ca şi Ponta sau Crin Antonescu. Nu-mi pot permite să o mai iau de la capăt.

1 COMENTARIU

  1. Manifestarile lui Basescu au aparut, din cauza(sau „datorita”) faptului ca nu a reusit sa ajunga pe aceeasi lungime de unda cu cei care i s-au impus discipoli, de catre vointa populara.
    Ciprian Stan a realizat, in mod obiectiv, o analiza a incalcarii pactului de coabitare. Chestiunea esentiala este aceea ca, atat din tonul presedintelui, cat si din actiunile sale, obiectivitatea nu mai este criteriul in baza caruia se judeca acest acord de colaborare.

Lasă un răspuns la Flavius.And Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.