Promisiunea față de mediul academic care se încalcă în 2014. Cu ce...

Promisiunea față de mediul academic care se încalcă în 2014. Cu ce l-au avertizat studenții timișoreni pe ministrul Finanțelor

1
DISTRIBUIȚI
chitoiu gragpini campeanu la uvt01_resize
FOTO: ADRIAN PÎCLIȘAN

Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, astăzi, la Timişoară că Educaţia nu va primi 6 % din PIB în anul 2014. Ministrul a încercat, totuşi, să explice că se va încerca alocarea unor sume mai mari educaţiei, iar Guvernul va lua un împrumut de la Banca Mondială ca să dezvolte infrastructura şi programele şcolare.


„Mi-aş dori să putem aloca toate sumele solicitate, însă acest lucru ar însemna ca Guvernul să aibă un buget dublu”, s-a mai scuzat Daniel Chiţoiu.

Această veste nu-i mulţumeşte pe studenţi, care sunt pregătiţi să iasă în stradă în luna noiembrie ca să-şi ceară drepturile. Vlad Cherecheş, preşedintele OSUT, a ţinut să le readucă aminte politicienilor că s-au angajat prin Pactul Naţional pentru Educaţie, semnat în anul 2008, că Educaţia va primi 6 % din PIB. „Sperăm să aloce aceşti bani, deşi ministrul a spus categoric că nu va fi aşa, ci doar o creştere a sumelor alocate. Vedem ce înseamnă această creştere, noi vrem o creştere cât mai mare, o creştere a alocaţiei per student care să fie cel puţin la nivelul anul 2008, pentru că de atunci a tot scăzut”, a spus reprezentantul studenţilor din Universitatea de Vest.

Studenţii sunt decişi să iasă în stradă pe 13 noiembrie, dacă politicienii nu ţin cont de solicitările lor. La Timişoara, este de aşteptat ca numărul studenţilor care-şi vor cere drepturile în stradă să fie de ordinul miilor. „Nu suntem mulţumiţi cu astfel de răspunsuri. Nu vom sta cuminţi toamna asta, ne pregătim intens de protestul studenţesc, iar la Timişoara vrem să fim o forţă”, a mai avertizat Vlad Chiricheş.

1 COMENTARIU

  1. ce..studenti ,ce mediu academic,ce ,-care-…educatie,da ,cu fane spoitoru cu fratii camataru,cu criminalii,,talharii,ebele ,judecatoarele-si ..judecatorii ,pluc corpul procurorilor corupti cu baietii desteptii si marii corupti ..nedovediti …cum ramane….? se poate ca asa o ..”mandrete” de adunatura de golani si dezmatati sa fie…dati uitarii DOAR pentru niste promisiuni ,abureli si alte povesti bune de adormit copii ,cum ca pentru educatie si mediul academic se vor …aloca nu stiu cat la suta din ..pib….pai se poate asa ceva….pai stati asa sa va intreb …de la obraz ,domnilor guvernanti ,CINE ESTE DE FAPT ..viitorul tarii….corpul profesoral si studentii sau …ebele,joiticile ,spoitarii,udrele, si ingasii ori bocii din primarii,chiritele si aristitzele sau calipsatzele……….ca EVROPA….deja are formata o „oarece” parere….si daca ma gandesc bine chiar si noi …vedem in fiecare zi …”regi si imparati”,tarfulite si cocote ,ministrese si ..”preferate prezidentiale ori..locale,smecheri sustinatori ai …’rivolutiei” ocnasi democrati si lingai de dosuri politicianiste ,barbugii si mana lunga din servicii sau politie si multi altii din aceiasi..”tabara” a democratiei libertine ,tunand si fulgerand cum ca…ei sunt ..”boborul”…si vorba lui nenea Iancu…”numai boborul sa saza la…masa”….pai nu…au zi la ei…mediul academic…ce gluma……chiar macabra…..deh,guverne de..”poante” din 90 incoace…..

Dă-i un răspuns lui precup florin Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.