Trei agenţi de la Rutieră, reţinuţi pentru luare de mită în formă...

Trei agenţi de la Rutieră, reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată după o operaţiune DGA

5
DISTRIBUIȚI

politia rutiera blurata

Trei poliţişti de la Rutieră au fost reţinuţi, astăzi, pentru luare de mită în formă continuată şi fals intelectual sub formă continuată în urma unei operaţiuni a DGA. Totul a pornit de la  un denunţ înregistrat în 14 iunie  la S.J.A. Arad cu privire la faptul că cei trei poliţişti, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, primesc diverse sume de bani pentru a nu aplica sancţiunile contravenţionale impuse de încălcarea normele rutiere. Astfel, din verificările efectuate s-a stabilit că agenţii opreau în trafic autoturisme (în special cele înmatriculate în străinătate sau pe teritoriul altor judeţe), invocând încălcarea unor prevederi ale legislaţiei rutiere, după care pretindeau şi primeau de la conducătorii auto diverse sume de bani, în lei sau în valută, pentru a nu aplica sancţiunile contravenţionale privind abaterile constatate.

Pentru a-i dovedi, investigatori sub acoperire ai DGA au acţionat pe D.N.


7, în zona localităţii Pecica unde cei trei acţionau. Astfel, în perioada august-septembrie, au fost identificate peste 20 de situaţii în care cei trei agenţi de poliţie au pretins şi primit, atât de la investigatorii sub acoperire, cât şi din partea unor şoferi, sume de bani, în lei sau valută pentru a nu întocmi procese verbale de constatare a contravenţiilor. Ancheta a beneficiat de sprijinul SRI Arad şi IPJ Arad. De asemenea, s-a constat că au întocmit procese verbale de constatare a contravenţiilor în care au consemnat o altă stare de fapt decât cea reală, care să nu atragă suspendarea dreptului de a conduce şoferilor de la care au primit sumele de bani. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus începerea urmăririi penală faţă de trei agenţi de poliţie şi reţinerea lor pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

5 COMENTARII

  1. Bine k pe istia i retineti , iara pe cei ce fura din fonduri publice ex. bojin , costi , nea jan , olteanu , afacerea cu firma rosign ,ciuhandu ,cornu , vlad, ciobanu, popoviciu ,mihut , etc , etc , care sunt fruncea (perlele) banatului in afaceri cu fonduri publice , bisnitari cu banul public , CE FACETI CU EI ? Nimica , numai vrajeala . De ce nu aplicati legea la fel cum a ti aplicat o cu acesti politisti , respectiv retinerea lor .RUSINE

  2. Mare dreptate ai, domnule”Tratament diferentiat”! Si eu va spun, ca si acest domn: RUSINE sa va fie! Justitia lu` peste prajit isi face treaba, nu? Hai sictir, nenorocitilor, veti plati!

  3. Nicule puneti masina in regula si atunci nu te va interesa daca te opreste politia…dar na! Hotul striga hotii! Curiois este faptul ca nu spui nimic de isctr sau cnandr unde jumatate din angajati au camioane! Sa stii ca nici Politia nici DNA nu doarme, asa ca punete in regula cu toate actele!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.