Cel mai nou teatru privat din Timișoara, „nășit” de Horațiu Mălăele. Cum...

Cel mai nou teatru privat din Timișoara, „nășit” de Horațiu Mălăele. Cum s-a lansat Electric Theatre FOTO&VIDEO

1
DISTRIBUIȚI
07_resize
FOTO: ADRIAN PÎCLIȘAN

Horațiu Mălăele a inaugurat, aseară, cel mai nou teatru din Timișoara. Electric Theatre s-a deschis cu sala plină, în ropote de aplauze, într-o atmosferă demnă de o urbe pe drept numită culturală. Strada Argeș nr. 18 e noul punct pe harta vieții artistice timișorene, și asta nu numai pentru ”maratonul” de evenimente de două zile, care punctează lansarea spațiului. Amfitrionii ne asigură că abia ceea ce va urma va fi cu adevărat măreț.

Publicul a fost invitat la un one man show cu Horațiu Mălăele: „Sunt un orb”, recital în care actorul reinterpretează fragmente din opera unor mari poeți români. Spectacolul a fost urmat de vernisajul expoziției „Self Growing” a actorului Romeo Ioan, de la Teatrul Național Timișoara, de recitalul la frunză al lui Nucu Pandrea (devenit recent academician al Academiei Artelor Tradiționale) și de un concert de jazz cu Jak Neumann.

”Electric Theatre este „gândit ca un spațiu de interacțiune între oameni. Este deopotrivă teatru de proiect, cu producții proprii, și teatru-gazdă pentru evenimente din toate domeniile artei. Astfel, se vor organiza spectacole de teatru, concerte, recitaluri, expoziții, workshopuri, dezbateri, conferințe, toate astea într-un spațiu construit la cele mai înalte standarde”, explică actrița Andreea Hulughiuc, cea care a ”moșit”, împreună cu un prieten, timp de mai mulți ani, ideea teatrului tinerilor. Andreea Hulughiuc are 28 de ani, este moldoveancă din Iași și a terminat “Teatrul” la Timișoara unde a rămas fără să poată ieși din vorba profesorului ei de actorie: ”cine bea un an apă din Bega, nu mai poate pleca”.

La Electric Theatre sunt așteptați să monteze piese de teatru, sau să joace, cei mai tineri absolvenți de Actorie sau Regie. Prima premieră a locului va fi peste câteva săptămâni –  Andreea are rolul personajului care îi poartă numele.


Va fi un colaj din piese de Matei Vișniec, ”Romania free country”, în regia Mihaelei Lichiardopol. După premieră va urma primul casting, pentru următorul spectacol ce va fi realiat aici, ”O noapte furtunoasă”, în viziunea regizorală a actorului Adrian Voichițescu.

Onorat de invitația pe care a considerat-o o probă a ”extraordinarului bun gust” al gazdelor, Horațiu Mălăele a mărturisit, pentru PRESSALERT.ro, că viitorul acestei arte stă în teatre mici, pentru tineri, unde noile generații să se poată manifesta și dezvolta.

În cadrul aceluiași spațiu se găsește și un café-bar, gândit ca o continuare a ideii de socializare, deschis în fiecare zi între orele 09:00– 02:00. Programul din această seară va începe cu monodrama „Copii răi”, interpretată de Katia Pascariu, o producție a Teatrului Luni de la Green Hours (București), pe text de Mihaela Michailov și muzică de Eduard Jak Neumann. Va urma un nou recital la frunză al lui Nucu Pandrea.

 

1 COMENTARIU

  1. Felicitari, d-le Malaiele, pentru aceasta investitie in Timisoara! Pretzuri mici, daca vreti sa avetzi succes, pentru ca……….. „este criza in toate domeniile”! Si questo non e possibile, arriverderla alla Bucuresti, ciao!

Dă-i un răspuns lui claraandre34 Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.