De ce nu vrea rectorul UVT să semneze protocol cu primăria, cum...

De ce nu vrea rectorul UVT să semneze protocol cu primăria, cum a făcut Politehnica, pentru gratuitatea studenților pe transportul RATT

3
DISTRIBUIȚI

pirtea1

Universitatea Politehnica a semnat, săptămâna trecută, un protocol cu Primăria Timişoara şi RATT prin care municipalitatea s-a angajat să deconteze toate abonamentele studenţilor politehnişti, după ce fondurile de la minister vor fi epuizate. Astfel, studenţii nu mai sunt nevoiţi să plătească 50 % din abonamentul RATT la ghişeu, care mai apoi era decontat prin secretariatele universităţii. Nicolae Robu afirma că îi aşteaptă şi pe ceilalţi rectori ai universităţilor de stat timişorene să vină să semneze un astfel de protocol, însă Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest, nici nu vrea să audă de aşa ceva.

Şi asta pentru că nu doreşte ca instituţia pe care o conduce că fie „sursă de finanţare pentru Regia Autonomă de Transport în Comun”.


„Studenţii vor beneficia categoric de gratuitate pe RATT, doar că trebuie să achite 50 % din preţul abonamentului la ghişeu, care mai apoi vor fi decontaţi, jumătate din sumă fiind suportată de municipalitate. Astfel, vom şti că toţi banii care merg pentru studenţii care utilizează abonamente sunt folosiţi cu maximă de eficienţă, adică chiar sunt folosite acele abonamente, şi nu să reprezinte doar o sursă de finanţare pentru RATT. Nu este sarcina noastră de a finanţa o astfel de regie”, a explicat, astăzi, Marilen Pirtea.

Rectorul Universităţii de Vest spune că reprezentanţii studenţilor sunt de acord cu această idee, mai ales că banii necheltuiţi primiţi de la minister pot fi utilizaţi pentru decontarea altor tipuri de transport sau pot fi acordate mai multe burse.

 

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.